VIDEO. Planetariul Brașov aniversează 50 de ani de la aselenizare, cu premiera unui documentar dedicat evenimentului, în prezența primului român ajuns în spațiu

Duminică, 21 iulie, începând cu ora 13.00, în prezența domnului ambasador al Statelor Unite, E.S. Hans Klemm, a brașoveanului Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român ce a zburat în spațiu, și a primarului George Scripcaru, va fi difuzat, în premieră pentru România, filmul documentar dedicat acestui eveniment major pentru explorarea spațială, „CAPCOM GO! The Apollo Story“, documentar special realizat pentru proiecții pe ecrane tip dom (planetarii).



După prezentarea oficială, filmul va fi inclus în programul de proiecții al planetariului și va fi difuzat timp de o lună, anunțat conducerea Zoo Brașov, unde se află planetariul. 

În urmă cu 50 de ani, în 16 iulie 1969, a fost lansată Apollo 11, misiunea care i-a dus pe oameni în premieră pe Lună. Misiunea Apollo 11 a fost lansată la 8:32 dimineaţa, pe 16 iulie, 1969. La Bucureşti era ora 15:32.

Aparatul de zbor decola cu un echipaj compus din trei persoane. Doi dintre aceştia au fost primii oameni care au pus piciorul pe satelitul natural al Pământului. 

La bord se aflau Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins. Armstrong, în vârstă de 38 de ani în acel moment, era comandantul misiunii. Collins era pilotul modulului principal, iar Edwin „Buzz” Aldrin era pregătit să piloteze modulul care urma să ajungă pe lună.  Cei trei au călătorit timp de trei zile pentu a intra pe orbita lunară. Au străbătut 240.000 de mile (aproximativ 386.242 km) în 76 de ore pentru a intra pe orbita satelitului natural pe 19 iulie.



A doua zi, la 13.46, modulul lunar Eagle, condus de Armstrong şi Aldrin, s-a desprins de modulul de comandă, în care a rămas Collins.

Pe 20 iulie, Armstrong şi Aldrinau devenit primii oameni care păşeau pe lună. Armstrong a coborât primul rostind celebrele cuvinte „E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.