O brașoveancă de 24 de ani a fost găsită aseară spânzurată, în pădurea din Răcădău, în zona din spatele blocurilor tip vilă. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au determinat-o pe tânără să facă acest gest extrem, spun polițiștii. Zona în care a fost descoperit trupul tinerei se află la aproximativ 50 – 100 de metri în pădure, față de un bloc de tip vilă de pe strada Jepilor nr. 21.
„La data de 19 august, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-o pădure situată în proximitatea municipiului Brașov se afla o persoană decedată. Persoana a fost identificată ca fiind o femeie, în vârstă de 24 ani, din municipiul Brașov. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a confirmat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent de poliție Nadia Olaru, citată de mytex.ro.
Fii primul care comentează