Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Adevărul despre mirosurile din Brașov – Care sunt rezultatele ultimelor analize ale emisiilor și imisiilor din zona rampei ecologice de deșeuri

Publicat

in

Mirosurile neplăcute „atacă” frecvent orașul spre disperarea brașovenilor care își pun semne de întrebare cu privire la sursa acestora. Buletinele de analiză efectuate de către laboratoare acreditate în domeniul protecției mediului demonstrează că emisiile și imisiile (care sunt cuvinte cheie în domeniul evaluării prezenței compușilor nocivi în aer) din zona rampei ecologice de deșeuri sunt în limitele normale. Acest lucru a fost confirmat și de ultimele controale ale comisarilor de mediu, deși compania care administrează depozitul ecologic a devenit un fel de „țap ispășitor” pentru această situație fără precedent. 



Problema mirosurilor care învăluie orașul nu are o rezolvare concretă din partea autorităților, care nu au reușit să stabilească un vinovat. Cu toate acestea, în spațiul public, vina este pasată în continuare, doar pe bază de supoziții, companiei care administrează rampa ecologică de deșeuri a Brașovului. În acest context, au existat numeroase controale la rampa amplasată la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni, iar probele prelevate arată negru pe alb că nu există depășiri ale parametrilor în ceea ce privește emisiile și imisiile din apă, sol sau aer, nici în incinta acesteia, dar nici în zona limitrofă, anunță compania, într-un comunicat de presă. 

Probe luate din cartierele Brașovului și comunele vecine

În conformitate cu autorizația integrată de mediu pe baza căreia depozitul ecologic de deșeuri funcționează, administratorul acesteia, SC Fin-Eco SA, efectuează în permanență analize și măsurători ale emisiilor și imisiilor atât de pe întreaga suprafață a depozitului și din stația de sortare, respectiv din cinci puncte diferite, cât și din diferite zone locuite ale Brașovului, printre acestea numărându-se zona Calea București, cartierele Craiter, Triaj, Tractorul, Florilor, Liziera, precum și din comunele Hărman și Sânpetru. În aceste cazuri, probele au fost prelevate din câte patru puncte diferite ale fiecărei locații, analizele fiind efectuate prin intermediul unor laboratoare special autorizate și acreditate conform legislației aplicabile. 



Astfel, Laboratorul de protecția mediului Wessling România (membru al unei cunoscute reţele de laboratoare din Europa cu sediul central în Altenberge, Germania), a prelevat noi probe în decursul lunii august, parte dintre acestea fiind analizate în laboratoarele companiei din Uniunea Europene, singurele specializate în determinarea anumitor substanțe poluante.

În conformitate cu rezultatele măsurătorilor efectuate în zona depozitului ecologic, nivelul de Hidrogen sulfurat, dar și emisiile de amoniac sau de Metilmercaptan sunt cu mult sub limitele maximale admise conform autorizației de mediu. De asemenea, și compușii organici volatili (peste 120 de indicatori, printre aceștia numărându-se benzen, toluen, metil-etil-cetonă, butanol, clormetan, cloroform, acetonitriți) sunt și aceștia sub limita prevăzută.



Rezultatele analizelor din zonele rezidențiale ale Brașovului

De altfel, în decursul lunii august au fost prelevate noi probe și din zonele rezidențiale enumerate mai sus. În conformitate cu aceste analize, parametrii pentru emisiile de Hidrogen sulfurat, Amoniac, Metilmercaptan, dar și pentru compușii organici volatili au fost sub limitele maximale prevăzute de autorizația de mediu emisă pentru depozitul ecologic. Reprezentanții Fin-Eco declară că probele impuse prin autorizația integrată de mediu, la o distanță atât de mare de depozit, nu au însă nici o relevanță practică, datorită multiplelor surse de poluare ce se pot intercala, ca de exemplu, stații de asfalt, îngrășămintele organice împrăștiate pe terenurile agricole sau dejecțiile de la crescătoriile de păsări din jurul Brașovului.



Comisari de Mediu din Covasna, în control la Brașov

Mai mult, activitatea depozitului este monitorizată periodic de către organele abilitate cu atribuții de control (Garda de Mediu) în vederea respectării cerințelor legale privind depozitarea deșeurilor în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor, ale Ordinului  nr.95 din 12 februarie 2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri, etc. Ultimul control a fost efectuat săptămâna trecută de către comisari ai GĂRZII DE MEDIU COVASNA, iar în conformitate cu procesul-verbal încheiat la finalizarea acțiunii, NU AU FOST DEPISTATE PROBLEME ȘI NU A FOST APLICATĂ NICI UN FEL DE SANCȚIUNE administratorului rampei ecologice a Brașovului, precizează reprezentanții companiei. 

Tocmai pentru a respecta rigorile legislației de protecția mediului, compania Fin-Eco SA a efectuat în perimetrul rampei ample investiții în ceea ce privește sistemul de epurare a apelor uzate, vidanjare, montare detectoare de radiații, montare biofiltre și refacere perdea vegetală de protecție, în valoare de aproximativ 65.000 de euro la care se adaugă costurile analizelor de laborator pentru determinarea emisiilor și imisiilor, în valoare de peste 42.000 de euro, pe an. (foto).

 

Celulele închise, acoperite cu mai multe straturi de membrane

Totodată, în primăvara acestui an, Fin-Eco SA, a demarat o investiție de anvergură, ce depășește 3 milioane de euro, pentru închiderea celor două celule în care s-a sistat depozitarea deșeurilor. Până acum, constructorul a lucrat la reconfigurarea celor două celule, în vederea terasării și creării unor pante care să permită scurgerea controlată a apelor pluviale, precum și introducerea sistemului de rețele necesar captării biogazului din puțurile care au fost amenajate încă de dinainte de începerea depozitării deșeurilor.

„Am lucrat la modelarea geometriei celor două celule, iar acest lucru a presupus lucrări de reașezare și modelare a taluzurilor, astfel încât să rezulte pantele corespunzătoare conform proiectului tehnic de închidere. Peste deșeuri a fost așternut un strat de pâmânt de 50 de cm în vederea stabilizării, iar, în prezent, a început montarea sistemului de membrane geocompozit, care au atât rolul de impermeabilizare, cât și de drenare a apei și biogazului”, au explicat reprezentanții firmei constructoare.        

           

(P)

 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending