Poliția Română și DRDP Brașov, ca la Radio Erevan despre accidentul de pe DN73 de la Bran, cu „surparea“ drumului

Chiar și în cazul unui simplu accident, informațiile pot fi derutante. Evenimentul rutier de pe DN 73, în zona localității Bran pare o transpunere a celebrelor „știri de la Radio Erevan”. 

Concret, la ora 9.00,  Poliția Română anunța că se circulă dificil le DN73 „în zona localităţii Bran, judeţul Braşov, întrucât, în această dimineață (luni – n.red), partea carosabilă s-a surpat, un autocamion rămânând blocat”. 

Cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au început să  ceară informații de pe teren, mai ales că pe segmentul de  drum unde s-a produs accidentul este deschis şantierul pe care ei îl monitorizează, lucrandu-se la casetele de lărgire, în cadrul proiectului de modernizare a arterei, cu bani europeni. 

Reprezentanții DRDP  spun că, la o primă estimare, nu a fost vorba de nicio surpare. TIR-ul a intrat într-o casetă de lărgire, care, spun drumarii, era semnalizată corespunzător. 

Așadar, ar fi fost vorba mai degrabă, de o manevră greșită a șoferului, decât de o problemă de infrastructură. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.