Primăria Brașov renunță la achiziția de autobuze hibrid în favoarea celor electrice. Vehiculele vor fi de mici dimensiuni, destinate Centrului Istoric

Primăria Brașov a semnat ieri actul adițional cu Administrația Fondului de Mediu (AFM), pentru modificarea contractului de achiziție a unor noi autobuze, cu nivel redus de poluare. Actul adițional prevede că autobuzele care vor fi cumpărate cu finanțare din partea AFM vor fi electrice, ci nu hibrid, cum a fost stabilit inițial,  a anunțat primarul George Scripcaru. Acesta spune că modificarea a venit după ce licitațiile lansate pentru achiziția de autobuze hibrid nu a au putut fi finalizate, în lipsa de oferte.



 

George Scripcaru spune că actul adițional semnat ieri cu AFM prevede, pe lângă modificarea tipului de autobuze „verzi“ care vor fi achiziționate, și o modificare a dimensiunilor acestora.

„Vorbim despre autobuze care vor deservi centrul istoric. De aceea ele vor fi de dimensiuni mai mici, de 8 metri, astfel încât să fluidizăm traficul cât mai mult, date fiind căile de acces din zona veche a orașului“, a declarat primarul municipiului Brașov, Geogre Scripcaru.



 

Inițial, finanțarea venită de la AFM pentru Brașov, în valoare de 132 de miliaone de lei era destinată achiziției a 52 de autobuze ecologice, dintre care 32 electrice și 20 electric-hibrid. În urma procedurilor de achiziție însă, pentru autobuzele hibrid nu s-a înregistrat nicio ofertă, astfel că Municipalitatea a solicitat Adminustrației FOndului de Mediu să permită renunțarea la autobuzele hibrid în favoarea unora electrice, de mici dimensiuni, care să deservească Centrul Vechi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.