Connect with us

Cotidian

Bani europeni aruncați în vânt. CJ Brașov a băgat 6,5 milioane de lei într-un Registru agricol electronic ce nu a funcționat niciodată

Published

on

Un vechi proiect care ar fi trebuit să introducă în primăriile din județul Brașov, un soft pentru gestionarea Registrului Agricol, se dovedește a fi, de șase ani încoace, o investiție fără cap și fără coadă, care nu aduce administrațiilor locale niciun beneficiu real.

Mai exact, „Proiectul de achiziționare a unui sistem informatic integrat, destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic la nivelul județului Brașov pentru un număr de 15 unități administrative teritoriale, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov“, care a costat 6,530 milioane lei, nu a funcționat niciodată la parametri normali până acum, în niciuna dintre localități, după cum a atras atenția ieri, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. În aceste condiții, edilul de la Săcele spune că va merge în instanță, astfel încât localitatea sa să iasă din acest parteneriat, mai als că anul viitor vine momentul asumării acestui proiect finanțat în 2013 din fonduri europene, „iar noi nu ne putem asuma ceva ce nu a mers niciodată“.

Proiectul pilot a fost lansat în 2013, implementat în 2015

Acordul de implementare a sistemului electronic integrat de gestionare a Registrului Agricol în format electronic a fost semnat în mai 2013, între Consiliul Județean și 15 localități din județul Brașov, cu titlul de „proiect pilot“. Acest proiect a obținut prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013 finanțarea necesară implementării, astfel că în urma organizării licitației s-a semnat un contract în valoare de 6,530 milioane lei. Achiziția echpamentelor s-a făcut apoi în 2015. 

Cele 15 localități prinse în acordul din 2013 Consiliul Județean sunt Augustin, Apața, Bod, Cața, Feldioara, Fundata, Ghimbav, Jibert, Măieruș, Predeal, Rupea, Teliu, Zărnești, Sînpetru și Săcele, în cadrul proiectului unitățile administrative-teritoriale având rolul de implementare a aplicației software, iar CJ, rolul de a face achiziția, managementul de proiect, recepția echipamentelor și instruirea personalului. „Vorbim despre 3,844 de milioane de lei pentru prestații, echipamente, software pentru implementarea sistemului. Restul banilor au fost probabil la dispoziția echipei de impelementare“, a spus Virgil Popa. 

Comisia internă pentru monitorizarea proiectului a constatat unele nereguli

În urma achiziției s-au cumpărat echipamente și soft-ul pentru gestionarea electronică a Registrului Agricol, însă Virgil Popa spune că sistemul nu a funcționat niciodată. Mai mult, el nici nu era necesar la Săcele.

„S-a achiziționat acest sistem SIVECO, în anul 2015, cu o durată de 69 de luni, constând în softul pentru Registrul Agricol și câteva echipamente hardware, pentru fiecare primărie (calculatoare și o imprimantă, n. red), date în comodat  . Însă sistemul nu a funcționat nicăieri, niciodată. Din ceea ce am discutat cu ceilalți primari, se pare că parțial la Cața a mers, în rest,  deloc“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care a adăugat că în primăria pe care o conduce aceasta a fost și concluzia unei comisii formate tocmai pentru a monitoriza funcționarea proiectului. „Nu au fost realizate teste asupra componentelor livrate conform instrucțiunilor de instalare și folosire, între furnizor (SIVECO) și beneficiar nu au fost semnat certificate de instalare, nu există graphic de mentenanță (…), nu s-a asigurat instruirea personalului în privința programului, nu s-a putut realiza preluarea bazei de date“, sunt alte câteva dintre concluziile comisiei formate în Primăria Săcele.

 

Săcelele gestionează Registrul Agricol cu alt soft

În aceste condiții, edilul Virgil Popa spune că încă de la începutul acestui an, să nu mai achite facturile de mentenanță pentru un softare care oricum nu funcțonează și a anunțat Consiliul Județean că vrea să se retragă din acordul semnat în 2013, care oricum nu a adus nimic în plus în gestionarea REgistrului Agricol electronic.

„Noi avem oricum un oft pentru registrul agricol, care funcționează foarte bine. Acetsa a fost implementat de o firmă din Piatra Neamț, aceeași care a făcut și LEGIS. De exemplu, cu sistemul pe care noi îl avem în prezent, orice document este emis de Registru în medie, în 30 de secunde. Cu soft-ul SIVECO, e nevoie de aproximativ cinci minute“, a declarat Virgil Popa, explicând de ce vrea să se retragă din parteneriatul cu CJ Brașov.

Adrian Veștea despre eficiența proiectului: „Cred că sunt responsabili cu toți“

Până acum, municipiul Săcele a transmis două adrese către CJ solicitînd imperativ să se retragă din parteneriat, însă mai nou, a decis să meargă în instanță pentur a face acest lucru. Întrebat despre această situație – dat fiind că vorbim despre un proiect în care Consiliul Județean este lider (proiectul se întinde până în 2020, când UAT-urile vor trebui să și-l asume și să continue cu sistemul care acum e nefuncțional), actualul președinte al administrației județene, Adrian Veștea, a precizat că este o investiție ce datează de dinainte de sosirea sa la CJ.  

„Există o comisie de monitorizare. Sistemul a fost implementat împreună cu primăriile, în funcţie de nevoile acestora. Toate cele 15 primării au fost parte în acest proiect în momentul în care s-a implementat”, a declarat Adrian Veştea.

Întrebat dacă investiţia se justifică, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat că „a fost un proiect cu bani europeni. Consiliul Judeţean l-a implementat împreună cu celelalte unităţi administrativ teritoriale. Referitor la această eficienţă, cred că sunt responsabili cu toţii. Au participat la recepţii, au primit echipamente, au primit programele informatice de care au avut nevoie. În momentul în care au făcut recepţia şi s-au manifestat la vremea respectivă. Sunt lucruri care sunt subiective şi aspecte care sunt obiective. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, iar acum este în monitorizare. Vina cred că poate fi evaluată şi împărţită între cei care vor avea această responsabilitate”.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending