Ramai la curent!

Politica

Azi se decide alegerea primarilor în două tururi. Modificări aduse proiectului de lege

Publicat

in

Guvernul Ludovic Orban își va asuma răspunderea pe legea privind alegerea primarilor în două tururi miercuri, în plenul Parlamentului. PSD va avea, apoi, trei zile la dispoziție pentru a depune moțiunea de cenzură pe care a anunțat-o.



PSD și UDMR au anunțat că vor depune moțiune de cenzură, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, se declara convins că aceasta va trece, deşi, matematic, cele două partide nu au numărul necesar de voturi. USR, ALDE, Pro România şi PMP nu susţin moţiunea.

Guvernul a aprobat marți, cu amendamente, forma finală a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să îşi angajeze răspunderea miercuri în Parlament. Una dintre modificări este reducerea la 60 de zile condiția la vot pentru cei cu viză de flotant. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de guvern de către Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.



Principalele modificări aduse proiectului de lege pe care Guvernul Orban își va asuma răspunderea:

* Perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant s-a redus la 60 de zile. Amendamentul a fost adus de PNL. În forma inițială a proiectului, era prevăzută o perioadă de 90 de zile: „Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară”. În forma actuală a legii, termenul este de 45 de zile.

* Numărul de semnături pentru depunerea candidaturilor a fost redus de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă. Amendamentul a fost depus de USR, după ce, la fel ca în cazul interdicției pentru cei cu viză de flotant, au existat solicitări ale mai multor organizaţii civice.

* Un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlament şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât „să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au 7 senatori sau 10 deputaţi”.

*Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, „astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare, care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea Secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă”.

Politica

Parlamentarii de Brașov, aproape absenți în amendarea Legii bugetului de stat. Au fost puține solicitări de bani pentru județul nostru

Publicat

in

An de an, Legea bugetului de stat stârnește pasiuni și discuții, care uneori, depășesc solemnitatea ce ar trebui să caracterizeze discursul parlamentar. Fiecare ales încearcă să iasă în evidență, fie criticând, fie propunând alocarea unor sume pentru diferite măsuri sau investiții. De asemenea, dezbaterea bugetului este și pretextul pentru centralizarea investițiilor dorite de comunitățile locale, dar pentru care nu au fost găsite surse de finanțare.

Anul acesta, însă, cel puțin în ceea-i privește pe parlamentarii de Brașov, implicarea a fost destul de redusă. Aleșii din partidele aflate în arcul guvernamental nu au depus amendamente prin care să propună alocarea unor bani pentru comunități, cel mai probabil, pentru a nu afecta „calculele fragile” făcute de Guvern.

Singurii care și-au „încercat norocul” au fost parlamentarii din grupurile AUR din cele două camere ale Parlamentului. Ei au cerut, printre altele, 500.000 mii lei pentru proiectarea Autostrăzii A3 Ploiești- Braşov, 800.000 mii lei pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, 7.000.000 mii lei pentru finalizarea obiectivelor aflate în prezent în execuție (pe lista lor fiind și Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj — Oradea; Autostrada Sibiu — Făgăraş), 800.000 de lei pentru documentațiile aferente Autostrăzii Făgăraș – Brașov.

De asemenea, parlamentarii aceluiași partid au cerut câte 500.000 de lei pentru Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul de Artă Brașov (pentru conservarea patrimoniului și lucrări la spațiile muzeale), dar și 500.000 de lei pentru achiziționarea unor ambulanțe.

Toate aceste solicitări au fost respinse. Însă, așa cum au făcut și în trecut parlamentarii din PNL, PSD sau USR, cei de la AUR vor folosi aceste amendamente pentru a „bifa” măcar la capitolul imagine în fața alegătorilor.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu: Legea privind recunoașterea resorturilor turistice, adoptată cu largă majoritate în Camera Deputaților

Publicat

in

Deputatul Augustin-Florin Hagiu anunță adoptarea, cu o largă majoritate, a legii care
introduce oficial în legislația din România noțiunea de „resort turistic”. Proiectul inițiat de
Hagiu în 2025, la început de mandat, a fost votat în Camera Deputaților cu 285 de
voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă”, după ce a obținut toate avizele necesare, inclusiv
din partea Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României.

„Este un vot care arată foarte clar că turismul nu are culoare politică. Este un domeniu în care putem construi împreună, dincolo de diferențele politice, pentru a valorifica un potențial economic uriaș al României. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au susținut acest demers”, a declarat Augustin-Florin Hagiu.

Noua lege creează un cadru juridic clar pentru dezvoltarea resorturilor turistice – acele
structuri integrate care oferă servicii complete, de la cazare și restaurante, până la
agrement și wellness. Recunoașterea oficială a acestor structuri permite României să
intre competitiv pe piețele externe cu pachete turistice integrate, la standarde
internaționale, ceea ce poate crește semnificativ atractivitatea țării pentru turiștii străini.

„Până acum, România nu avea o definiție clară pentru resorturi turistice, deși aceste concepte există și funcționează în toată lumea. Prin această lege, facem un pas esențial pentru a putea vinde servicii turistice integrate pe piețele externe și pentru a
atrage turiști care cheltuiesc mai mult și rămân mai mult timp în România”, a subliniat inițiatorul.

Potrivit datelor oficiale ale Institutul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ 2,17
milioane de turiști străini au fost cazați în România, generând cheltuieli totale de circa
1,3 miliarde de euro. Cheltuiala medie este de aproximativ 600 de euro per turist, cele
mai mari sume fiind direcționate către cazare, alimentație, transport și activități turistice.

„Dacă România va reuși, prin dezvoltarea resorturilor turistice reglementate, să atragă anual cel puțin 300.000 de turiști străini în astfel de structuri, vorbim de un impact economic estimat la aproximativ 300 de milioane de euro. Este o oportunitate reală de a echilibra balanța comercială pe zona de servicii turistice și de a genera dezvoltare economică în comunitățile locale”, a precizat Augustin-Florin Hagiu.

Citește mai departe

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Publicat

in

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Citește mai departe

Trending