Doi elevi din Șinca, cercetați după ce au dat o spargere la școală

Foto arhivă

Doi copii, cu vârste de 7 şi 11 ani, din localitatea braşoveană Şinca, sunt cercetaţi pentru furt, după ce ar fi pătruns în şcoala din localitate, după ore, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. 

„Poliţiştii au fost sesizaţi de către directorul unei unităţi de învăţământ din localitatea Şinca, judeţul Braşov, cu privire la faptul că, în sediul şcolii pe care o administrează, au pătruns două persoane care au sustras mai multe bunuri. În temeiul sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că, după terminarea orelor de curs, persoane necunoscute ar fi distrus un geam al imobilului, iar ulterior ar fi pătruns în sediul şcolii, de unde ar fi sustras diverse bunuri. În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, poliţiştii au identificat şi depistat autorii faptei, aceştia fiind doi minori cu vârsta de 7 ani, respectiv 11 ani, elevi în cadrul acelei unităţi şcolare, ambii din localitatea Şinca”, se arată într-un buletin de presă al IPJ Braşov. 

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, mai menţionează sursa citată. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.