PNL neagă zvonurile privind schimbarea candidatului pentru Primăria Codlea. Erwin Albu despre revenirea lui Cătălin Muntean: „E o intoxicare”

După ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Erwin Albu ar fi devenit „persona non grata” în rândul liberalilor, iar PNL Codlea ar urma să îl propună drept candidat pe fostul primar Cătălin Muntean, ambele tabere au infirmat zvonul, fiecare în felul ei.



Astfel, Erwin Albu, pe care PNL a anunțat de mai multe luni că îl va susține pentru obținerea funcției de primar al municipiului Codlea a infirmat zvonul amintit în stilu-i caracteristic.

„Este o intoxicare. Nu s-a pus nici o clipă problema retragerii sprijinului candidaturii mele pentru funcția de primar. De altfel, ca dovadă a faptului că lucrurile merg bine, vineri, la sediul PNL Codlea se va desfășura o întâlnire cu cetățenii consilierior locali din PNL, UPC și o parte din cei ai UPC. Evident că la acest eveniment voi participa și eu”, a decarat Albu.



Un semnal prin care este infirmat acest zvon a fost transmis și de PNL Brașov, prin președintele Adrian Veștea. Mai exact, după o întâlnire politică la Codlea, acesta a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care a anunțat că „strângem rândurile și în municipiul Codlea! Partidul Național Liberal va aduce în fața codlenilor o echipă tânără, dornică să facă treabă pentru comunitate, cu proiecte concrete pentru dezvoltarea municipiului. Felicit pe colegul meu, Erwin Albu, dar și echipa liberală de la Codlea pentru mobilizarea și organizarea întâlnirii de astăzi! Îi mulțumesc lui Marian Popoiu, președintele PNL Codlea, pentru echipa unită de aici!”.

1 Comentariu

Dă-i un răspuns lui Melos Negros Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.