Proiectul de buget al Municipiului Brașov pentru anul 2020

În conformitate cu prevederile art.8 lit. a şi art.76^1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Braşov, în calitate de ordonator principal de credite, prezintă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Braşov pe anul 2020. 

Proiectul de buget al municipiului Brașov pentru anul 2020 va fi în dezbatere timp de 15 zile calendaristice.  Potrivit primarului George Scripcaru, la fel ca anii trecuți este un buget echilibrat care a avut în vedere asigurarea sumelor necesare pentru domeniile de activitate ce trebuie finanțate de municipiu, a sumelor pentru investiții noi și în continuare.  

„Este un buget echilibrat, care se încadrează în ceea ce ne-am propus pentru anul 2020: continuarea proiectelor de mobilitate urbană, continuarea sau demararea de noi proiecte de invesții pentru dezvoltarea orașului, a celor pentru creșterea calității infrastructurii de educație și a celor care au ca efect o îmbunătățire a condițiilor de mediu. Acest buget răspunde necesităților municipiului Brașov pentru acest an, începând cu asigurarea sumelor necesare pentru domeniile de activitate care trebuie finanțate de la bugetul local, continuând cu finanțarea investițiilor noi sau în derulare și cu implementarea proiectelor prevăzute în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și în Planul privind Calitatea Aerului și, nu în ultimul rând, cu susţinerea educației, finanţarea programelor sociale, culturale şi sportive. Am încercat să asigurăm ceea ce este necesar pentru municipiul Brașov în 2020, astfel încât ritmul de dezvoltare al orașului și calitatea vieții cetățenilor să crească“, a declarat  George Scripcaru, primarul municipiului Braşov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.