Ultima „ofertă” AFI Brașov: sub 1.500 de locuri de parcare. Investitorul vrea să modifice proiectul inițial. Ultimul cuvânt îl are primăria

După ce în  19 iulie 2019 a obținut certificatul de urbanism pentru modificarea proiectului centrului comercial din locul fostei uzine Hidromecanica, AFI Brașov a depus dosarul la Agenția pentru Protecția Mediului, care va analiza astăzi solicitarea de modificare a acordului de mediu pentru acest proiect.  



Primăria Brașov nu pare a agrea planurile investitorului. Mai exact, întrebat despre intenția acestuia de a reduce numărul de etaje pentru parcare, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că dezvoltatorul trebuie să respecte autorizația inițială. „Dacă nu va face acest lucru, nu se va elibera certificatul de dare în folosință”, a avertizat primarul.

Ce vrea să schimbe AFI Brașov 

În documentația depusă la APM Brașov se arată că la Centrul comercial se schimbă configurațiile și materialelor tuturor fațadelor clădirii parcajului suprateran multietajat. De asemenea, investitorul propune o reducerea cu un nivel a construcției parcajului suprateran multietajat, de la regimul de înălțime autorizat S+P+6 E la S+P+5E și extinderea prin supraetajare a zonei comerciale insulare centrale. 



 Conform noilor planuri, Centrul Comercial AFI va beneficia de 1.447 de  locuri de parcare, dintre care 735 vor fi în subteran (la cota minus 3,74 m) și 712 în suprateran (etaj 2 – 109 locuri, etaj 3 – 115 locuri, etaj 4 – 148 locuri, etaj 5 – 144 locuri, terasă – 196 locuri). 

Tot în documentația depusă la APM Brașov se mai arată că la centrul comercial se va mai adăuga o scară  metalică de evacuare, va fi prelungit un balcon metalic pe fațada de sud-est, se vor modifica unele goluri arhitecturale în zona galeriei comerciale, va fi instalată o scară rulantă  între zona insulară a etajului 1 și etajul 2.



Tot între etajele 1 și 2 este prevăzută instalarea unei scări metalice interioare între etajele 1 și doi, dar și mai multe amenajări tehnice.

Lucrările vor dura șase luni și vor costa 13.786.436 lei. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.