Alianța 2020 USR PLUS: Paul Ciocan sau Lucian Rad, la Consiliul Județean Brașov?

Lucian Rad (foto stanga) și Ovidiu Șuteu

PLUS Brașov și-a desemnat candidatul pentru președinția Consiliului Județea Brașov, în persoana lui Lucian Rad, un tânăr proaspăt intrat în politică, ce spune că principala prioritate a administrației județene, în acest moment, ar trebui să fie transparentizarea. 

Lucian Rad este dr. inginer, cu experiență de zece ani în management și nouă ani ca activist în ONG-uri și voluntar. Potrivit coordonatorului PLUS Brașov, Ovidiu Șuteu, propunerea va fi înaintată partenerilor de la USR. 

Reamintim că și USR Brașov și-a desemnat deja candidatul pentru președinția Consiliului Județean. Aceasta este Paul Ciocan, fost președinte al Pro Democrația Brașov. Urmează acum ca în cadrul Alianței 2020, cele două partide să stabilească de comun acord care dintre cei doi va fi înscris în cursa pentru peședinția Consiliului Județean Brașov. Un anunț oficial este de așteptat până la finalul lunii februarie. 

Tot până atunci, Alianța 2020 USR-PLUS își va anunța oficial și candiatul pentru Primăria Brașov. În acest caz, deși PLUS a înaintat un nume, Dumitru Adrian Oltean, este de așteptat ca propunerea Alianței să fie senatorul USR Allen Coliban, care deja își construiește campania electorală de mai multe luni.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.