Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Șantierul capătului de autostradă Râșnov – Cristian a fost redeschis. Le lucrează 24 din 24 de ore

Publicat

in

De „vacanța de iarnă”, muncitorii care lucrează la capătul de autostradă Râșnov  – Cristian au revenit pe șantier. Constructorul lucrează deja în regim de 24 de ore din 24, iar potrivit directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov,  Horia Stancu, în acest moment progresul fizic al lucrărilor este de 20,24%.  Mare parte din lucrările de relocare de rețele și decopertările din zona drumului de legătură au fost finalizate peste iarnă, iar acum se lucrează la terasamente, poduri și pasaje și pe unele porțiuni se așterne stratul de balast  stabilizat. Acesta a mai spus că a fost relocată conducta de gaze naturale din zona viitorului pasaj care va trece peste DN 73A, iar acum se demontează conducta veche.

„Astăzi (joi – n.n), pe șantier sunt 155 de persoane în șantier, 15 camioane și 37 de utilaje și se fac toate lucrările posibile în această perioadă a anului. Se lucrează două săptămâni, după care este un week-end liber”, a declarat șeful DRDP Brașov. 

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, constructor fiind Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Sectorul Râşnov – Cristian (segment al autostrăzii Comarnic-Brașov). Valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este luna noiembrie a anului 2020.  Șantierul a fost deschis în 20 mai 2020, iar pentru lucrările de anul trecut constructorul a încasat suma de 30 milioane lei. 

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Trending