Ramai la curent!

Cotidian

Măsuri COVID-19. Din 25 martie, recomandarea devine obligație. Ce ieșiri din casă sunt permise, inclusiv pentru vârstnici

Publicat

in

După ce în 21 martie a fost emisă o ordonanță militară nr. 2, prin care se făceau recomandări privind restricționarea circulației persoanelor între orele 6.00 – 22.00, din 25 martie, aceste recomandări devin obligatorii. 

Astfel, prin Ordonanța militară nr. 3 din 24 martie, între orele 6.00 – 22.00, cetățenii mai pot ieși din casă pentru a face cumpărături de strictă necesitate (inclusiv pentru animalele de companie),  pentru a merge la serviciu (inclusiv la locurile de desfășurare a activității – prevedere inclusă pentru a acoperi inclusiv șantierele sau mass-media, aspecte subliniate de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela), pentru a merge la medic (dacă este o urgență), pentru a merge să îngrijească copii sau vârstnici, pentru a dona sânge, pentru a face activități umanitare sau de voluntariat sau pentru a desfășura activități agricole. De asemenea, sunt permise deplasări scurte pentru activități sportive individuale sau pentru a scoate la aer animalele de companie. 

Conform actului normativ, pentru deplasarea la serviciu este nevoie de o legitimație de serviciu sau de adeverință emisă de angajator. În cazul adeverințelor, se acceptă document neștampilat sau scanat. În celelalte situații în care este permisă ieșirea din casă este nevoie de o declarație pe proprie răspundere. 

Program de cumpărături pentru vârstnici: 11.00 – 13.00 

Reglementări speciale îi vizează pe vârstnicii care au peste 65 de ani. Astfel, ei pot ieși din case între orele 11.00 și 13.00 pentru a face cumpărători, pentru a merge la medic sau la analize (dacă este necesar), pentru a îngriji un minor sau pentru a ajuta alți vârstnici sau persoane aflate în dificultate. De asemenea, în intervalul orar amintit ei pot face deplasări în apropierea casei pentru activități sportive individuale sau pentru a plimba animalele de companie. În cazul vârstnicilor de peste 65 de ani este permisă deplasarea între orele amintite dacă este vorba de antreprenori, cercetători științifici sau agricultori. 

Cotidian

Compania Apa Brașov curăță canalizarea pluvială din zona Gării. Intervențiile sunt programate în această săptămâna

Publicat

in

Compania Apa Brașov va curăța în această săptămână gurile de canalizare pluvială din mai multe zone ale orașului. Pe lista de intervenții este și una dintre „zonele inundabile”, mai exact intersecția Bulevardului Gării cu Bulevardul Victoriei.

Tot în această săptămână vor fi curățate canalizările pluviale de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Traian, Săcelelor și Sfinții Arhangheli.

Intervențiile se vor face cu utilajul special achiziționat de operator la finalul anului trecut, care permite curățarea a 35 de guri de canalizare pe zi.

Citește mai departe

Cotidian

Una din cele mai mari instanțe din România denunță „încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”. Noua salarizare, „inadmisibilă”

Peste 200 de judecători ai Curții de Apel București au transmis un mesaj ferm privind independența Justiției, acuzând o tentativă de subordonare a sistemului judiciar de către factorul politic. Magistrații contestă noua lege a salarizării și nu exclud suspendarea activității instanței.

Publicat

in

Tensiunile dintre sistemul judiciar și clasa politică se amplifică după ce majoritatea judecătorilor Curții de Apel București au adoptat o poziție publică fără precedent privind independența Justiției și noua lege a salarizării. În cadrul Adunării Generale desfășurate azi, 202 dintre cei 240 de judecători ai instanței au analizat situația creată de proiectele legislative aflate în dezbatere și au transmis un mesaj ferm către autorități. Magistrații susțin că statul de drept este afectat de încercări repetate de influențare și subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic.

Magistrații denunță presiunile și campaniile care le afectează imaginea

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii să intervină atât la nivel național, cât și internațional pentru apărarea independenței Justiției și pentru stoparea campaniilor care, în opinia lor, afectează imaginea sistemului judiciar.

Un alt punct sensibil îl reprezintă noua lege a salarizării. Magistrații Curții de Apel București resping prevederile care vizează remunerația judecătorilor și își exprimă susținerea față de observațiile formulate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică. Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică. 

Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect”, se arată într-un comunicat de presă. 

Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat o decizie privind suspendarea activității

Deși nu au decis deocamdată suspendarea activității instanței, judecătorii au amânat o hotărâre în acest sens pentru o viitoare ședință a Adunării Generale. Posibilitatea unei forme de protest rămâne astfel pe masa discuțiilor, spun ei.

Poziția Curții de Apel București vine în contextul în care adunări generale ale judecătorilor și procurorilor au fost convocate marți în instanțe și parchete din întreaga țară pentru a analiza impactul noii legi a salarizării asupra sistemului judiciar

Citește mai departe

Cotidian

Bronz pentru Maxim Iacob, la un turneu de badminton din Spania. Săceleanul se pregătește pentru un nou turneu

Publicat

in

Tânărul jucărtor de badminton  din Săcele, Maxim Iacob, antrenat de brașoveanul Dan Stegaru, își continuă parcursul bun în competițiile internaționale. Astfel, la turneul Spanish Junior International din Valencia, Maxim Iacob și Maria Mitchel a obținut  medalia de bronz  la dublu mixt.

Turneul a fost foarte bun și la dublu pentru Maxim și partenerul său Luke Parkinson. Cei doi au pierdut sfertul de finală, după o luptă strânsă (20-22, 19-21) contra finaliștilor Alvarez-Rodriguez.

Pe de altă parte, la simplu, săceleanul a fost eliminat în turul doi, după o partidă pierdută în fața finalistului din Taiwan.

Competiția din Spania a fost dominată de sportivii taiwanezi, care au câștigat 4 din cele 5 probe.

Următoarea competiție la care va participa Maxim Iacob este turneul de la Novi Sad.

Citește mai departe

Trending