„Nu e de glumă. Situația este destul de gravă și ține de noi cum o gestionăm. Spitalele clinice județene de urgență trebuie ferite cu toate mijloacele de infectarea cu coronavirus”, a declarat vineri la o conferință de presă, managerul Spitalului Clinic Județean, Călin Cobelschi.
În momentul în care a făcut această declarație, managerul celui mai mare spital din județul Brașov era la nici doi metri de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, omul care cu câteva zile înainte participase la o reuniune a Biroului Permanent Național al PNL, cu alte 250 de persoane, printre care și un senator care ulterior s-a dovedit că era purtător de COvid-19 și a intrat în carantină.
Dacă era sa respecte 100% procedura anti-coronavirus, președintele Consiliului Județean Brașov, care a tot făcut apel la responsabilitate în aceste zile, ar fi trebuit sa fie în autoizolare imediat după reuniunea PNL de la București, după ce a fost în contact, chiar și de la distanță, cu un senator PNL care a primit confirmarea că este purtător de coronavirus. Mai ales că reuniunea respectivă a adunat peste 200 de persoane.
Ulterior coferinței de presă în care a fost întrebat public de acest aspect, președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că va respecta procedura în astfel de cazuri. Și chiar așa a făcut: a mers la testare. Primul rezultat, sosit sâmbătă, a fost negativ, însă, dacă e să ne raportam la procedură, el ar trebui sa stea în continuare în izolare, până la a treia testare.
„Voi rămâne în autoizolare pentru 14 zile, până în data de 23.03.2020 și voi repeta testul în ziua a 12-a, conform protocoalelor în vigoare! Respectați recomandările autorităților și informați-vă doar din surse oficiale! Multă sănătate tuturor!”, a spus Adrian Veștea, după aflarea rezultatului.
Pe de altă parte, trebuie specificat că Adrian Veștea a pus într-o situație delicată cam tot sistemul sanitar brașovean, inclusiv pe medicii de la „Infecțioase”, care acum sunt în prima linie, în lupta cu Covid-19.
„De dimineață (vineri – n.n), de la ora 9.00, m-am întâlnit cu toți medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Am avut o discuție foarte bună, la care au participat și reprezentanții spitalelor din județul Brașov. În urma acestei întâlniri am emis decizia de numire a directorului interimar al Spitalului de Boli Infecțioase”, a declarat Adrian Veștea, în conferința de presă care a avut loc vineri și la care au mai participat managerii spitalelor din municipiul Brașov și prefectul județului, Cătălin Văsii.
Încă o dată, dacă e sa se respecte procedura, ce se întâmplă cu medicii? Intră în autoizolare?
Reamintim că în cursul zilei de sâmbătă, 3 liberali care au participat, de asemenea, la ședința BPN de luni, unde a fost și Adrian Veștea, au fost confirmați pozitiv, la infecția cu Covid-19.
Fii primul care comentează