Ramai la curent!

Prima Pagina

Președintele CJ Brașov a primit rezultatul testării la coronavirus. El i-a pus într-o situație delicată pe medicii de la „Infecțioase“

Publicat

in

„Nu e de glumă. Situația este destul de gravă și ține de noi cum o gestionăm. Spitalele clinice județene de urgență trebuie ferite cu toate mijloacele de infectarea cu coronavirus”, a declarat vineri la o conferință de presă, managerul Spitalului Clinic Județean, Călin Cobelschi.

În momentul în care a făcut această declarație, managerul celui mai mare spital din județul Brașov era la nici doi metri de președintele Consiliului Județean Brașov,  Adrian Veștea, omul care cu câteva zile înainte participase la o reuniune a Biroului Permanent Național al PNL, cu alte 250 de persoane, printre care și un senator care ulterior s-a dovedit că era purtător de COvid-19 și a intrat în carantină.  

Dacă era sa respecte 100% procedura anti-coronavirus, președintele Consiliului Județean Brașov, care a tot făcut apel la responsabilitate în aceste zile, ar fi trebuit sa fie în autoizolare imediat după reuniunea PNL de la București,  după ce  a fost în contact,  chiar și de la distanță,  cu un senator PNL care a primit confirmarea că este purtător de coronavirus.  Mai ales că reuniunea respectivă a adunat peste 200 de persoane. 

Ulterior  coferinței de presă în care a fost întrebat public de acest aspect,  președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că va respecta procedura în astfel de cazuri. Și chiar așa a făcut: a mers la testare.  Primul rezultat, sosit sâmbătă, a fost negativ,  însă, dacă e să ne raportam la procedură,  el ar trebui sa stea în continuare în izolare,  până la a treia  testare.  

Voi rămâne în autoizolare pentru 14 zile, până în data de 23.03.2020 și voi repeta testul în ziua a 12-a, conform protocoalelor în vigoare! Respectați recomandările autorităților și informați-vă doar din surse oficiale! Multă sănătate tuturor!”, a spus Adrian Veștea, după aflarea rezultatului.

Pe de altă parte,  trebuie specificat că Adrian Veștea a pus într-o situație delicată cam tot sistemul sanitar brașovean,  inclusiv pe medicii de la „Infecțioase”,  care acum sunt în prima linie, în lupta cu Covid-19. 

„De dimineață (vineri – n.n), de la ora 9.00, m-am întâlnit cu toți medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Am avut o discuție foarte bună, la care au participat și reprezentanții spitalelor din județul Brașov. În urma acestei întâlniri am emis decizia de numire a directorului interimar al Spitalului de Boli Infecțioase”, a declarat Adrian Veștea, în conferința de presă care a avut loc vineri și  la care au mai participat managerii spitalelor din municipiul Brașov și prefectul județului, Cătălin Văsii.  

Încă o dată,  dacă e sa se respecte procedura, ce se întâmplă cu medicii? Intră în autoizolare?

Reamintim că în cursul zilei de sâmbătă, 3 liberali care au participat, de asemenea, la ședința BPN de luni, unde a fost și Adrian Veștea, au fost confirmați pozitiv, la infecția cu Covid-19. 

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Trending