Ramai la curent!

Cotidian

Spitalul de Copii Brașov depune plângeri penală împotriva unui trust de presă și a unui posibil candidat la locale, pentru propagare de informații false

Publicat

in

După ce pe rețelele de socializare a apărut o postare referitoare la lipsa echipamentelor de protecție anti-coronavirus la Spitalul Clinic de Copii Brașov, iar o publicație brașoveană a preluat informația, directorul unității medicale brașovene, Liviu Muntean, a anunțat joi că va depune o plângere penală pentru propagare de informații false.

„Spitalul nostru a făcut eforturi foarte mari pentru a asigura echipamentele și materialele sanitare în această perioadă deosebită. Magazia spitalului este plină în acest moment, iar acum ne punem problema identificării altui spațiu de depozitare. Totodată, avem lansate comenzi, pentru că suntem conștienți că aceste stocuri se vor epuiza și e nevoie de o reînoire permanentă”, a asigurat Muntean.

Potrivit acestuia, magazia spitalului a fost aprovizionată, astfel încât să se asigure un stoc de rezervă pentru o perioadă de 45 de zile.

Cu toate acestea, a continuat Munteanu, „un ziar local a preluat o postare a unui individ și fără să ceară spitalului un punct de vedere, face o serie de afirmații complet false. Se menționează că am folosi dezinfectanți HORECA (folosiți în turism și alimentație publică – n.n.). Noi folosim dezinfectanți și biocide omologate și avizate de Ministerul Sănătății și menționate în Registrul Național. Noi am încercat să ne pregătim cât mai bine pentru această persiadă. Ne-am creat alte circuite, alte locații în interiorul spitalului, astfel încât să putem izola pacienții care sunt infectați cu COVID-19. Suntem singurul spital pe o rază de 200 de kilometri și nu avem de la cine să cerem ajutor”.

Totodată managerul a amintit că unitatea beneficiază de un puternic sprijin din partea comunității brașovene sau a mediului de afaceri. 

Directorul medical al spitalului brașovean a făcut un apel la brașoveni și la presă să nu mai distribuie astfel de materiale, pentru că „puteți face un rău imens. Nu nouă, care suntem obișnuiți să fim atacați în permanență, ci faceți un rău pacienților și copiilor, care vor veni cu teamă la spital. Nu este cazul să se întâmple acest lucru. Suntem pregătiți atât cât putem în astfel de situații și cred că acum putem asigura absolut normal toate condițiile de sănătate”. 

„În legătură cu această postare, noi deja ca instituție, am depus deja o plângere penală împotriva acestui domn. O să ne vedem în instanță. De asemenea, vom face o plângere și împotriva publicației care a preluat această știre neverificată. Suntem într-o situație de urgență, iar astfel de fapte se pedepsesc altfel decât în zilele normale. Nu vom tolera sub nici o formă ca acest spital să fie mânjit și atacat nejustificat. Totodată, am înaintat prefectului și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență plângeri și, probabil, aceste instituții vor sesiza Poliția, pentru a fi cercetat acest domn, cât și publicația care a preluat postarea”, a anunțat Liviu Muntean. 

Postarea la care a făcut referire reprezentantul spitalului aparține unui membru al USR Brașov, care a fost anunțat drept posibil candidat pentru Consiliul Local Brașov, chiar de pe poziția nr. 1.

 

Ce măsuri a mai luat spitalul pentru perioada crizei corinavirusului

Pe lângă asigurarea stocurilor, Liviu Muntean a precizat că Spitalul de Copii are în prezent o rată de 30 de prezentări urgente pe zi, față de o rată de 120 de prezentări pe zi în regim de urgență înainte de izbucnirea pandemiei. Unitatea nu înregistrează cazuri de pacienți infectați cu COVID-19. A fost instalat un cort de triaj în curtea spitalului pentru a se lua toate măsurile ca pacienţii cu posibile afecţiuni respiratorii să fie izolaţi din primele momente, pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

S-au modificat circuitele din cadrul spitalului, pentru ca pacienţii infectaţi să fie izolaţi până la preluarea lor la Spitalul de Boli Infecţioase şi s-a elaborat un plan de prevenire şi limitare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Atașăm poze. 

S-a restrâns activitatea secţiilor, iar personalul medical a fost organizat astfel încât să se asigure serviciile medicale la pacienţii internaţi, dar şi o rezervă de personal care să poată fi chemată de la domiciliu. Personalul medical este echipat corespunzător și primește în fiecare dimineață echipamentul solicitat de către șefii de secție. Solicitările se fac în scris, iar predarea echipamentului se face pe baza unui proces-verbal.  

Cotidian

Semaforul care te oprește dacă ai depășit viteza legală. Noul sistem, introdus pe Bulevardul Griviței

Două semafoare de pe Bulevardul Griviței din Brașov devin roșii automat pentru șoferii care depășesc viteza legală, în încercarea de a reduce riscul de accidente.

Publicat

in

Șoferii trebuie să fie mai atenți la viteză pe Bulevardul Griviței din Brașov. Primăria municipiului a anunțat azi, într-un comunicat de presă, că două treceri de pietoni din zona pasajului Fartec au fost echipate cu sisteme radar conectate la semafoare, care schimbă automat culoarea în roșu dacă este depășită limita legală.

Astfel, dacă un autoturism se apropie cu viteză prea mare, semaforul se face roșu pentru aproximativ 10 secunde, obligând șoferul să oprească. După acest interval, circulația revine la normal.

Noile sisteme sunt amplasate în apropierea intersecției cu strada Codrii Cosminului și în zona Transgaz, pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului. Măsura vine după testarea unui sistem similar pe strada Lungă, unde autoritățile au observat o reducere a vitezei în trafic.

„Având în vedere că semafoarele de pe str. Lungă, cele patru pe care a fost montat acest sistem, și-au dovedit eficiența în temperarea traficului, iar șoferii au înțeles că o depășire a vitezei legale înseamnă o creștere a timpului necesar să ajungi în centru, de astăzi am pus în funcțiune încă două sisteme radar, pe b-dul Griviței, la pasajul Fartec. Dacă șoferii care vin dinspre Târgu Mureș sau cei care se duc spre Stupini se apropie de trecerea de pietoni cu o viteza mai mare decât cea legală, semaforul pentru vehicule schimbă, automat, pe culoarea roșie, timp de 10 secunde. După această perioadă, semaforul se schimbă în verde pentru vehicule și circulația se reia. Aceste sisteme radar, pe lângă că reduc riscul producerii de accidente, au și un rol activ în educarea șoferilor, astfel încât dacă vor să ajungă mai repede la destinație, trebuie să circule cu viteza legală”, a declarat primarul George Scripcaru, într-un comunicat de presă.

Spre deosebire de limitatoarele clasice de viteză, acest sistem îi „penalizează” doar pe șoferii care circulă prea repede, fără să îi afecteze pe ceilalți participanți la trafic. În același timp, pietonii își păstrează modul obișnuit de traversare, semafoarele fiind activate în continuare prin buton.

Pentru informarea conducătorilor auto cu privire la instalarea noilor sisteme, înainte de aceste treceri de pietoni au fost amplasate indicatoare rutiere.

Citește mai departe

Cotidian

Parcări mai scumpe în municipiul Brașov, de la începutul anului viitor. Noul regulament va fi supus aprobării Consiliului Local

Publicat

in

Scos de pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Brașov din luna martie, pentru noi, discuții, noul Regulament de atribuire a locurilor de parcare de reședință din oraș va fi supus aprobării în plenul de miercuri, 29 aprilie.

Principala noutate a regulamentului este scumpirea abonamentelor pentru parcările de reședință (cele nominale, numerotate), începând cu data de 1 ianuarie 2027. Astfel, dacă în prezent, pentru un loc de pacare ce nu a fost licitat, se plătesc sume cuprinse între 120 și 156 de lei pe an (în funcție de zonă), de la începutul anului viitor, un loc de parcare nelicitat va costa, indiferent de zonă, 500 de lei.

O altă noutate a regulamentului ce va fi supus aprobării este introducerea „parcării nenominale”. Mai exact, șoferii pot plăti o taxă de parcare și își pot lăsa mașina în sectoare de parcare nenominale cu taxare. Pentru a putea parca într-un astfel de sector, deținătorii de autoturisme pot plăti un tarif zilnic în valoare de 10 lei sau pot achiziționa abonamente, valoarea celui lunar fiind de 80 lei, iar a celui anual de 250 lei.

Un singur loc pentru un apartament  

Atribuirea/licitarea locurilor de parcare de reședință și actualizarea datelor, se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă masa maximă autorizată sub 3,5 tone;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă lungimea de maxim 5,2 metri;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă inspecția tehnică periodică valabilă;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă RCAul valabil.

În parcările de reședință unde locul de parcare este situat până la o distanță de 200 de metri de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului, se poate atribui, contra cost și pentru folosință, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/imobil cu destinația de locuință, conform încadrării/delimitării stabilite de administratorul parcărilor de reședință.

Nu se acceptă atribuirea/utilizarea mai multor locuri de parcare de reședință pentru același autoturism.

Se va atribui direct sau prin licitație un singur loc de parcare pentru un apartament/imobil cu destinația de locuință, indiferent de numărul de persoane fizice/juridice care locuiesc/au sediul social/punctul de lucru în acestea sau de numărul de autoturisme pe care le dețin persoanele respective, cu excepția persoanelor care deţin garaje autorizate, pe domeniul public sau privat al Municipiului Brașov, au un loc de parcare în curte de familie ori parcare privată.

Cine poate solicita un loc de parcare

Pentru a participa la procedura de atribuire/licitație a unui loc de parcare de reședință, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să aibă domiciliul/sediul social/punctul de lucru în municipiul Brașov, în zona de arondare a parcării solicitate (locul de parcare să fie la max. 200 de metri față de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului);
  2. să depună o solicitare/cerere pentru un loc de parcare;
  3. să nu figureze cu debite restante la bugetul local;
  4. autoturismul să fie înmatriculat în Municipiul Brașov, pe numele solicitantului sau să dețină contract de comodat autentificat ori autoturismul să fie în leasing pe persoană fizică/juridică, înmatriculat la sediul firmei de leasing;
  5. să aibă inspecția tehnică periodică (ITP) și polița RCA valabile;
  6. să nu aibă deja alt loc de parcare de reședință în Brașov (o persoană fizică/juridică poate beneficia de un singur loc) sau pentru apartamentul de domiciliu/sediu social/punct de lucru să nu fie deja atribuit 1 loc, maxim 2 locuri de parcare pe alte persoane fizice/juridice);
  7. să nu dețină: garaj amplasat pe domeniul public/privat al Municipiului Brașov; loc de parcare în curte – loc de parcare privat.

Procedura de atribuire în trei etape

Etapa I:

  1. persoane fizice domiciliate la adresa menționată pentru atribuire/licitație proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, utilizatoare ale unui autoturism în leasing.
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, la sediul social/punctul de lucru – utilizatoare ale unui autoturism în leasing.

Etapa II:  

  1. persoane fizice cu domiciliul în Municipiul Brasov, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat; cu contract de închiriere înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism proprietate personală, în leasing sau pentru care deține contract de comodat autentificat, pentru autoturisme înmatriculate în România;
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat.
  • Etapa III:

Pentru locurile rămase libere, după atribuirea prin licitație persoanelor prevăzute la punctul III, se organizează procedură de atribuire/licitație și pentru persoanele fizice/juridice care dețin un al doilea autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, în proprietate/folosință sau care sunt utilizatoare.

Tariful de parcare pentru utilizarea locului în parcarea de reședință este de 500 lei/an pentru autoturisme și 250 lei pe an pentru motociclete/mopede/triciclu/cvadriciclu (cu excepția locurilor licitate unde valoarea de atribuire este mai mare decât acesta, caz în care se va achita în continuare valoarea de atribuire).

 Plata tarifului de parcare/valorii de atribuire se va achita în termen de 30 de zile de la data atribuirii, proporțional cu perioada rămasă până la finalul anului calendaristic și dau dreptul folosirii locului de parcare 24 de ore/zi.

Citește mai departe

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Trending