Ramai la curent!

Stiri Brasov

11 cadre medicale din Brașov, depistate cu noul coronavirus

Publicat

in

 Dacă până acum, oficial, în județul Brașov nu exista nici un medic infectat cu noul coronavirus, duminică, Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunțat că sunt 11 cazuri confirmate. 

Astfel, În județul Brașov, în acest moment, există 11 cazuri de infectare COVID-19 în rândul personalului sanitar, după cum urmează:
– 7 de la substația Codlea a Serviciului de Ambulanță Județean;
2 de la Spitalul Codlea;
2 de la Spitalul Militar „Regina Maria”.

Cei 11 pacienți sunt internați și în aceste cazuri au fost stabiliți contacții direcți, care sunt autoizolați și monitorizați la domiciliu.

La Secția de Psihiatrie Cronici Zărnești a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov este în desfășurare ancheta epidemiologică, stabilindu-se contacții direcți ai pacientului confirmat COVID-19 și recoltându-se probe în vederea testării.

În ceea ce privește pacienta transferată de la secția Tractorul a Spitalului Clinic Județean de Urgență la pavilionul dedicat bolnavilor de COVID-19 al Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov, dintr-o eroare (pacienta având test negativ COVID-19), DSP a făcut următoarele   precizări:
– Toate unitățile sanitare au obligația de a respecta protocoalele și procedurile din Metodologia de supraveghere a COVID-19 a Institutului Național de Sănătate Publică.
– În cazul în care se constată nerespectarea acestora, Comisiile de disciplină de la nivelul unităților sanitare trebuie să ia măsurile ce se impun.
– Din ancheta epidemiologică efectuată în urma acestui incident, pacienta nu este considerată ca fiind contact direct cu un caz confirmat COVID-19, respectându-se precauțiunile universale pe toată perioada transferului și internării. De asemenea, pacientei i-a fost recoltată a doua probă în vederea testării, conform Metodologiei INSP.

Investitii

BNR plătește 7,3 milioane pentru a securiza Palatul Czell din Piața Sfatului

Palatul Czell din Piața Sfatului, clădire istorică în care funcționează sucursala BNR Brașov, va intra în reparații urgente după ce degradările fațadei și ale acoperișului au devenit un pericol pentru trecători. Investiția depășește 7 milioane de lei.

Publicat

in

Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Brașov, Palatul Czell din Piața Sfatului, va intra în lucrări de reabilitare după ce degradările fațadei și ale acoperișului au ajuns să pună în pericol trecătorii. Imobilul-monument istoric, în care funcționează sucursala locală a Banca Națională a României, urmează să fie reparat în regim de urgență printr-un proiect estimat la 7,3 milioane de lei fără TVA.

Potrivit documentației de licitație, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci luni și vizează consolidarea și punerea în siguranță a fațadei principale, a pereților laterali și a acoperișului clădirii. Intervențiile sunt considerate urgente după ce expertizele tehnice au identificat fisuri, desprinderi de tencuială și degradări severe ale ornamentelor arhitecturale. Problemele au fost cauzate de infiltrațiile de apă, lipsa lucrărilor de întreținere și deteriorarea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Fațada principală va fi refăcută integral, inclusiv elementele decorative și vitrina de la parter. Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu ferestre din lemn stratificat de stejar, iar intrarea principală va primi o nouă ușă realizată din același material.

Acoperișul palatului Czell este puternic deteriorat

Lucrări importante sunt prevăzute și la acoperiș, unde specialiștii au descoperit grinzi afectate de putrezire și infiltrații majore în zona șarpantei. O parte dintre țiglele deteriorate s-au desprins deja în ultimele luni, existând risc de accidente în zona pietonală din centrul vechi.

Starea avansată de degradare a clădirii a generat incidente și la începutul acestui an, când bucăți de tencuială s-au desprins și au căzut în apropierea trecătorilor. În urma incidentului, Poliția Locală Brașov a amendat Banca Națională și a impus măsuri urgente pentru eliminarea pericolului.

Palatul Czell este una dintre clădirile reprezentative ale centrului istoric brașovean și figurează pe lista monumentelor istorice de importanță locală.

Citește mai departe

Investitii

Bod, prima comună independentă energetic, în județul Brașov. parcul fotovoltaic al primăriei a intrat în funcțiune

Comuna Bod a devenit independentă energetic după punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic de 400 kW, primul proiect de acest tip realizat de o primărie din județul Brașov. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școlile și instituțiile locale.

Publicat

in

Bodul este, din această săptămână, prima comună din județul Brașov, independentă din punct de vedere energetic. Primăria Bod a anunțat punerea în funcțiune a propriului parc fotovoltaic, proiect care asigură independența energetică a instituțiilor și serviciilor publice din comună.

Potrivit datelor prezentate de Primăria Bod, instalația produce energie electrică începând din 6 mai 2026, când a fost pusă oficial în funcțiune. proiectul în care a investit administrația locală este gândit astfel încât energia produsă să acopere consumul pentru iluminatul public, clădirile administrative, unitățile de învățământ și infrastructura sportivă din comună. Mai exact, curentul electric obținut din surse regenerabile va alimenta iluminatul stradal, sediul primăriei, căminul cultural, școlile, grădinița și baza sportivă din Bod.

Parcul fotovoltaic de la Bod este primul proiect de acest tip din județul Brașov implementat și pus în funcțiune cu succes de o administrație locală, investiția fiind menită să reducă dependența de rețeaua clasică de energie și să utilizeze surse regenerabile pentru consumul public.

Citește mai departe

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Citește mai departe

Trending