Ramai la curent!

Cotidian

Alte șapte decese, la pacienții cu CoVID-19, iar bilanțul ajunge la 608 / Sunt două luni de la primul caz de COVID-19 în România

Publicat

in

Alte șapte decese din cauza coronavirusului în România au fost anunțate duminică, la două luni de la primul caz de COVID-19 înregistrat în țara noastră. Bilanțul ajunge astfel la 608. Doi dintre ei sunt de la Căminul de bătrâni din Galați, unde există un focar de infecție.

La două luni de la debutul epidemiei în România, bilanțul deceselor a ajuns la 608. Sâmbătă au fost anunțate 34 de decese din cauza COVID-19, fiind cel mai mare număr raportat într-o singură zi. Cel mai tânăr pacient decedat este o femeie de 21 de ani, care avea și alte afecțiuni. Numărul de cazuri îmbolnăvire în țara noastră ajunsese sâmbătă la 10.635, după ce în ultimele 24 de ore fuseseră raportate 218 noi îmbolnăviri. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul deceselor la pacienții cu CoVID-19 în Brașov a ajuns la 17. 

Decesele anunțate duminică de Grupul de Comunicare Strategică, anunțat duminică dmineața:

Deces 602
Femeie de 67 ani din județul Neamț. Internată în data de 15.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț-Nefrologie, transferată în 22.04.2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași. Recoltat în data de 14.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 16.04.2020. Decedată în data de 25.04.2020. Comorbidități: insuficiență renală cronică-dializă, transplant renal rejectat, hepatită cronică cu virus C.
 
Deces 603
Bărbat de 92 ani din județul Galați. Beneficiar Cămin de bătrâni. Internat în data de 24.04.2020 la Spitalul Clinic Județean -Boli Infecțioase Galați. Recoltat în data de 24.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 25.04.2020. Decedat în data de 25.04.2020.
Comorbidități: Insuficiență Renală Cronică, HTA, Demență senilă, Casecsie, Anemie cronică, Escare de decubit (imobilizat la pat).
 
Deces 604
Bărbat de 87 ani din județul Galați. Beneficiar Cămin de bătrâni. Internat în data de 11-17.04.2020 la Spitalul Clinic Județean -Boli Infecțioase Galați transferat pe 17.04.2020 la ATI Spitalul Județean de Urgență Galați. Recoltat în data de 14.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 16.04.2020. Decedat în data de 25.04.2020. Comorbidități: Demență senilă, Spondilită anchilopoetica, Hemoragie digestive superioară.
 
Deces 605
Femeie de 72 ani din județul Bacău. Internată în data de 02.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Bacău-Boli Infecțioase transfer în ATI în data de 12.04.2020. Recoltat în data de 02.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 04.04.2020. Decedat în data de 25.04.2020.
Comorbidități: Colecistectomie. Fără alte antecedente cunoscute.
 
Deces 606
Femeie de 54 ani din județul Bacău. Internată în data de 14.04.2020 la Spitalul Municipal Onești, transferată apoi în ATI.
Recoltat în data de 15.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 16.04.2020. Decedat în data de 26.04.2020. Comorbidități: Coinfecție COVID-19 cu Gripă tip B, Obezitate.
 
Deces 607
Bărbat de 70 ani din județul Botoșani. Internat în data de 23.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Botoșani – Boli Infecțioase transfer în ATI. Recoltat în data de 24.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 25.04.2020. Decedat în data de 24.04.2020.
Comorbidități: Boală cardiovasculară.
 
Deces 608
Bărbat de 71 ani din județul Bacău. Internat în data de 15.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Bacău-Medicină Internă apoi transferat în ATI. Recoltat în data de 24.04.2020. Rezultat pozitiv în data de 25.04.2020. Decedat în data de 26.04.2020.
Comorbidități: BPOC gr IV, CPC, Insuficiență Respiratorie Cronică, Obezitate.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending