Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Brașov, finalizate în proporție de 45%. Constructorul are la dispoziție 9 luni pentru a termina proiectul

Publicat

in

Lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov continuă în această perioadă de stare de urgenţă, având în vedere importanţa acestui obiectiv de investiţii pentru comunitatea locală, au anunţat reprezentanţii Unităţii de Management al Proiectului din cadrul Ministerul Sănătăţii.

În momentul de faţă, progresul lucrărilor este de aproximativ 45%, în condiţiile în care din durata de execuţie, de 18 luni, s-au scurs deja 9 luni. Trebuie precizat faptul că acordul contractual privind realizarea lucrărilor a fost semnat în 8 aprilie 2019, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 14 iulie 2019, însă pornirea şantierului a fost anevoioasă, înregistrându-se întârzieri din partea contractorului – SC General Service Grup 98 SRL Bucureşti. Abia începând cu 14 noiembrie 2019 s-a instaurat un ritm de lucru susţinut, ceea ce a determinat recuperarea acestora. 

Au fost luate toate măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, continuarea lucrărilor în contextul actual al stării de urgenţă a avut în vedere şi recomandările finanţatorului – Banca Mondială de a fi luate toate măsurile impuse de asigurarea condiţiilor de igienă şi distanţare socială a muncitorilor, în vederea evitării răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, amplasamentul şantierului este împrejmuit, accesul fiind separat de accesele în spital, iar muncitorii primesc zilnic măşti, mănuşi de protecţie, dezinfectant, dispun de barăci suplimentare pentru asigurarea unui spaţiu corespunzător şi de transport cu mijloacele proprii ale executantului. De două ori pe săptămână, barăcile şi zona de lucru sunt dezinfectate de către un prestator specializat. Se intenţionează menţinerea unui ritm susţinut al lucrărilor şi în următoarea perioadă, cu asigurarea condiţiilor de igienă şi distanţare socială obligatorii. 

Constructorul a reuşit să recupereze întârzierile

Proiectul de extindere şi modernizare a UPU de la Spitalul Judeţean vizează construirea unei clădiri cu două niveluri, subsol şi parter, alipite de corpul principal existent, astfel încât să se asigure interconectarea celor două clădiri. Astfel, vor fi create spaţii suplimentare care să asigure în mod corespunzător funcţiunile necesare Unităţii de Primiri Urgenţe.

„Mă bucur că după un început anevoios lucrările au intrat pe făgaşul normal şi constructorul a reuşit să recupereze întârzierile. În contextul actual determinat de criza sanitară provocată de noul coronavirus, este cu atât mai importantă realizarea acestui obiectiv de investiţii, care va asigura condiţii optime pentru pacienţii care au nevoie de serviciile UPU de la Spitalul Judeţean Braşov. Suntem încrezători că termenul de execuţie va fi respectat, astfel încât imediat după finalizarea lucrărilor să putem dota Unitatea de Primiri Urgenţe cu echipamente și aparatură medicală performante”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Trending