Ministrul Educaţiei: Elevii nu vor mai susţine tezele. Unde nu sunt minim două calificative, profesorii vor găsi o modalitate de încheiere a mediei

După ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că actualul an şcolar nu va fi reluat în format fizic ministrul Educaţiei, Monica Anisie oferă detalii despre modul în care vor avea loc orele de curs în următoarele perioadă şi modul în care vor fi încheiate situaţiile şcolare. 

Astfel, ministrul Educaţiei a precizat că în acest an şcolar, elevii vor susţine cursuri doar online, cu excepţia claselor din anii terminali, unde elevii se vor întoarce după 2 iunie la cursuri pentru a se pregăti în vederea examenelor de Evaluare Naţională, respectiv Bacalaureat. Pentru elevii fără posibilităţi, şcolile vo rpune la dispoziţie materialele necesare cursurilor online. De asemenea, materia care nu va fi parcursă acum, conform programului, va fi recuperată, a precizat ministrul Educaţiei.

În ceea ce priveşte situaţiile şcolare ale elevilor, acestea se vor închide cu siguranţă, chiar dacă ei nu vor mai merge fizic la şcoală. Monica Anisie a precizat că mediile se vor închea şi fără susţinerea tezelor, cu condiţia ca elevii să aibă minim două calificative la fiecare materie. 

Mediile vor fi incheiate cu minim doua note sau calificative, dar nu se vor mai sustine teze. Pentru cei care nu au doua note, profesorii vor gasi omodalitate de încheiere”, a precizat Monica Anisie. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.