Ministerul Educației deschide o linie Telverde pentru părinți și elevi. Condiţiile de începere a şcolilor vor fi anunţate în ajunul primului clopoţel

Institutul de Sănătate Publică va prezenta în 7 septembrie o evaluare pentru fiecare localitate privind situația cazurilor de COVID-19, iar în funcție de aceasta consiliile de administrație din școli vor decide în 10 septembrie în care dintre cele 3 scenarii au decis să înceapă școala, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Tătaru a spus că în cel mai dorit scenariu – cursuri la școală – sunt primordiale respectarea unei distanțe de 1 metru între elevi, circuite speciale și diferențierea orarului la clasele primare.

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat în plus, că va fi deschis un portal în care părinţii şi elevii să găsească toate informaţiile privind noul anul şcolar și va fi pusă la dispoziție o linie Telverde pentru părință și elevi.

Miniștrii Educației și Sănătății, Monica Anisie și Nelu Tătaru, au susținut o conferință de presă, în care au transmis că în 10 septembrie vom cunoaște, de fapt, cum va începe școala din 14 septembrie. Atunci, Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ va propune unul din cele scenarii, apoi Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică prezintă acea propunere în Comitetul pentru situații de urgență, care va lua decizia în funcție de numărul de cazuri de COVID-19 din fiecare localitate.
 

Cele mai importante declarații ale celor doi oficiali:

 
Monica Anisie: „Vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta, portal intitulat educatiacontinua.edu.ro. Acolo, părinţii, elevii, profesorii, toţi cei interesaţi vor găsi informaţiile necesare privitoare la acest an şcolar care începe astăzi. Întrucât în spaţiul public sunt atâtea întrebări la care se aşteaptă răspunsuri şi ştiu şi înţeleg toate aceste întrebări ale părinţilor, elevilor, uneori chiar şi ale profesorilor, am decis să deschid o linie de Telverde la Ministerul Educaţiei, o linie care va fi dedicată răspunsurilor adresate de către părinţi şi elevi. Pentru directorii de unităţi de învăţământ şi pentru autorităţile publice locale care doresc să acceseze fonduri europene voi deschide o altă linie de Telverde, pentru a veni în sprijinul acestora”, a declarat ministrul Educaţiei. 
 
Nelu Tătaru a declarat la rândul său că s-au adaptat o serie de reguli, pornind de la premisa că „toți suntem de acord că procesul de învățământ, sistat aproape 6 luni, trebuie să înceapă”.
 
„Pe 7 septembrie INSP va face public evaluarea epidemiologică din fiecare localitate, pe 10 septembrie consiliile de administrație din școli vor prezenta DSP-urilor și ISJ-urilor scenariile în care au decis să înceapă școala. Libertatea acordată școlilor este acea descentralizare, cu scenarii personalizate. În cel mai dorit scenariu, revenirea în spațiul școlii, sunt primordiale existenţa acestei distanţări de un metru sau folosirea unor separatoare. La fel, condiţiile în care există circuite în şcoli, pentru a putea asigura circuitul de la intrarea în curte până la intrarea în şcoală, diferenţierea orarelor la clasele primare, pentru a putea gestiona orele de pauză, precum şi ieşirea copiilor în curtea interioară, grupurile sociale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. 
 
„Regulile impuse în condiţiile unei pandemii le vom respecta, în funcţie de fiecare scenariu în parte. Vrem şi considerăm că cele mai multe şcoli pot desfăşura o activitate într-un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămâne la latitudinea şi libertatea adaptării celor trei scenarii la fiecare unitate şcolară în parte. (…) Nu va mai exista declarația pe propria răspunde, fiecare va avea responsabilitatea unui triaj observațional”, a mai declarat ministrul, care a subliniat că micuţii de la grădiniță nu vor purta mască. 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.