Ramai la curent!

Cotidian

Peste 26.500 mc de arbori din județul Brașov, puşi la pământ de furtuni. 8.000 mc sunt în pădurile administrate de Regia Kronstadt. Mesajul Gărzii Forestiere pentru cetăţeni

Publicat

in

Vântul a rupt şi a doborât  arbori pe o suprafaţă de aproape 65.000 de hectare în pădurile din centrul României. O estimare făcută de Garda Forestieră arată că fenomenele meteo extreme au produs doborâturi şi rupturi pe o suprafaţă de 64.663 de hectare de pădure, în judeţele Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna, ceea ce înseamnă echivalentul unei suprafeţe însumate a peste 107.000 de terenuri de fotbal. Dintre acestea 1.547 de hectare de pădure au doborâturi masive, spun reprezentanţii Gărzii Forestiere.

Volumul total afectat până în prezent în Regiunea Centru însumează 1,41 milioane metri cubi, cea mai mare parte din acest volum fiind înregistrat pe raza județului Harghita – 825.000 metri cubi. În judeţul Braşov, volumul de arbori doborâţi sau rupţi a fost evaluat de Garda Forestieră la 26.535 de metri cubi, dintre care 1.470 de metri cubi reprezintă doborâturi masive. Acest fenomen a afectat o suprafaţă de 5.472 de hectare de pădure din judeţul Braşov, spun inginerii silvici.

Iată o situaţie a suprafeţelor de  pădure  afectate şi a volumului de arbori transformaţi în „produse accidentale”: 

 Județul Suprafața afectată -ha- Volum estimat -mc-
Total din care doborâturi masive Total din care doborâturi masive mc/ha
Brașov 5472,53 48,40 26535 1470 4,8
Covasna 14790,68 78,79 124641 28462 8,4
Harghita 27701,63 903,50 825698 355872 29,8
Mureș 16361,60 509,50 429759 171971 26,3
Sibiu 337,00 7,00 3676 1750 10,9
Total 64663,44 1547,19 1410309 559525 21,8

8.000 de mectri cubi de lemn rezultat din doborâturi va fi extras din pădurile Braşovului

Din volumul de lemn produs de doborâturile de vânt, în judeţul Braşov, la nivelul pădurilor aparţinând municipiului Braşov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a identificat aproximativ 8.000 de metri cubi de „produse accidentale”, care vor fi extrase, pentru a evita  transformarae lor în focare de infestare cu gândaci de scoarță care apoi pot afecta întreaga pădure.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=115680633443689&id=106867000991719

„Până la această dată a fost inventariat, în fondul forestier administrat de regie, un volum de aproximativ 8000 mc de produse accidentale în zonele Valea Timișului, Babarunca, Vama Buzăului-Dălghiu, Cheișoara și Măgurele. Cea mai afectată zonă este Valea Timișului, unde încă lucrăm la evaluarea situației din teren. Evaluarea implică și o verificare din partea Gărzii Forestiere”, au precizat reprezentanţii Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Garda Forestieră atrage atenţia că este foarte importantă recoltarea acestor arbori doborâţi, pentru a evita focarele de infecţie cu specii de ipidae dar şi deprecierea suplimentară a lemnului.

„Este importantă recoltarea cât mai rapidă a masei lemnoase prin intermediul firmelor atestate, pentru ca ulterior, în decursul a maxim două sezoane de vegetație, silvicultorii să intervină cu lucrări de împădurire în suprafețele afectate de acest fenomen nedorit. Numai pentru împădurirea suprafeței dezgolite complet de vegetație forestieră se estimează că vor fi necesari peste 7,7 milioane de puieți. Sumele necesare reîmpăduririi sunt acoperite din fondul de conservare și regenerare, fond constituit la nivelul fiecărui ocol silvic și alimentat cu un procent cuprins între 10% și 25% din valoarea lemnului exploatat și vândut legal, conform prevederilor art. 33, din Legea 46/2008 – Codul Silvic, cu completările și modificările ulterioare”, au precizat reprezentanţii Gărzii Forestiere,

Garda Forestieră are şi un mesaj pentru cetăţeni: 

„Dacă în perioada următoare veți vedea pe drumuri camioane încărcate cu lemn (în situația de față vorbim de cca. 1,41 milioane m3, adică peste 46000 de camioane), precum și știri sau postări alarmiste pe acest subiect, vă rugăm să aveți în vedere și conținutul prezentei informări!

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending