Ramai la curent!

Cotidian

Pregătiri pentru 1 iunie. Primăria Brașov a primit 42 de cereri pentru amplasarea de terase. Dosarele mai pot fi depuse până în 27 mai

Publicat

in

Chiar dacă data de 1 iunie nu a fost anunțată oficial ca zi în care se vor deschide trasele, semnalul este că de Ziua Copilului, românii vor putea ieși „la o bere”. Reprezentanții sectorului HORECA au anunțat că premierul României, Ludovic Orban, le-a transmis un semnal în acest sens, însă o decizie finală va fi luată abia după ce specialiștii vor analiza evoluția cazurilor de coronavirus din perioada 15 mai – 31 mai. 

Cu toate acestea, pregătirile pentru deschiderea teraselor au început. Operatorii economici au prezentat Guvernului pregătit un set de reguli de funcționare a teraselor. De asemenea, la nivelul municipiului Brașov, reprezentanții sectorului HORECA s-au întâlnit cu cei ai Primăriei și ai Direcției Fiscale, pentru a pregăti strategia de deschidere a teraselor. 

 După aceste discuții primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că „până în data de 27 mai așteptăm toate solicitările celor interesați sau completări la solicitările depuse deja, pentru a avea timpul necesar să punem la punct toate detaliile, să lămurim toate aspectele care sunt de discutat, în așa fel încât să avem posibilitatea ca din 1 iunie să funcționeze lucrurile, dacă ar fi posibil, la capacitate maximă”. 

Cererile pot fi depuse on-line sau în format clasic,  la Centrul de Informații Cetățeni din cadrul Primăriei Brașov. 

De altfel, până în prezent, de la începutul anului, au fost depuse 42 de cereri pentru amplasarea de terase. Anul trecut, în municipiul Brașov au funcționat 98 de terase, cea mai mare parte, 88, au fost amplasate în zona centrului istoric și în zona Pieței Unirii. 

Cum ar putea funcționa terasele: 

 – depărtarea meselor la cel puţin 2 metri una de alta;
– stabilirea unui culoar liber de 1,5 metri între mese;
– menținerea culoarului de trecere între terasele aparținând diverșilor agenți economici;
– angajații vor purta obligatoriu mască;
– clienţii nu trebuie să poarte mască, atunci când sunt la masă;
– după fiecare folosire a mesei, aceasta trebuie dezinfectată.
– agentul economic va trebui să le ia angajaților temperatura la fiecare intrare în schimb, care nu trebuie să depăşească 37,3 grade;
Aceste măsuri pot fi completate cu alte măsuri, prin actul normativ care va stabili atât posibilitatea deschiderii teraselor la 1 iunie, cât și condițiile în care vor funcționa acestea.
 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending