Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Avionul IAR 824, legendă a aeronauticii braşovene, a devenit punctul de atracţiei al Aleii Aviatorilor din Coresi

Publicat

in

Avionul IAR 824,  o legendă a aeronauticii brașovene, poate fi admirat de acum pe o stradă din Brașov, într-o formă complet restaurată. Marți s-a inaugurat în Coresi – Tractorul, strada pietonală din cartier, care a primit denumirea de Aleea Aviatorilor. 

Inițiativa a aparținut dezvoltatorului imobiliar, care în ultimele luni a purtat discuții cu Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” şi cu Aeroclubul Român, filiala Braşov, acesta din urmă participând cu specialiştii săi, la restaurarea modelului IAR 824. 

Avionul, amplasat în piațeta Iosif Șilimon, care desparte în două noua alee, a fost restaurat în urma parteneriatului între dezvoltator și Aeroclubul României, în decurs de mai bine de un an.

„Inaugurăm cu această ocazie, pentru brașoveni, Aleea Aviatorilor, ca omagiu pentru tot ceea ce a însemnat în Brașov industria aviatică. Aleea Aviatorilor pentru că Brașovul este un oraș cu tradiție foarte mare în acest domeniu, profităm de această oportunitate să instalăm acest avion IAR 824 care azi se întoarce acasă la Brașov, și ne bucurăm să o facem la ceas aniversar, la împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Aeroclubului Român”, a spus Tatian Diaconu, director general Ceetrus România, dezvoltatorul proiectului Coresi pe fosta platformă Tractorul Brașov. 

 

 

La rândul său, George Rotaru, director general al Aeroclubului Românei, a amintit că acesta este unul dintre primele modele de avioane construite la IAR. 

„Este o zi deosebită pentru Aeroclubul României, pentru că marcăm 100 de ani de la fondare, dar azi am inaugurat aici, la Brașov, un avion IAR 824, expus pentru publicul larg, și e foarte important pentru că a fost proiectat și construit în această locație, la IAR Brașov“, a declarat George Rotaru, director general Aeroclubul României, care a primit o plachetă din partea preşedintelui CJ Braşov, Adrian Veştea, cu ocazia celor 100 de ani de activitate a organizaţiei pe care o coordonează.

În cadrul evenimentului a fost prezentată și expoziția de fotografii și documente „Istoria platformei industriale Tractorul. De la producția de avioane și tractoare la cel mai mare proiect de regenerare urbană din România” (curator: Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie), care va rămâne la fața locului timp de o săptămână, pentru a fi apoi mutată în muzeul din Casa Sfatului.

Tot acum s-a lansat şi volumul-album „Istoria Aeronautică Română. I.A.R. 1925-1948″, autori: Horia Stoica și Dan Antoniu, editat cu sprijinul Ceetrus Romania.

 

Înființată în 1925 ca prima fabrică aeronautică românească, IAR Brașov a produs câteva dintre cele mai cunoscute avioane de luptă românești. 1946 este anul în care se decide ca Brașovul să devină un mare producător de tractoare, înființându-se astfel Uzina Tractorul Brașov. Cartier Coresi își propune aducerea în prezent a vechilor clădiri industriale, precum și crearea de noi repere urbane, cu scopul final de a duce la cunoștința publicului elementele distinctive și particularitățile istorice ale fostei platforme, pentru as înțelege și împărtăși mai departe poveștile locului.

În anul 1920, la inițiativa Principelui George Valentin Bibescu, a luat naștere Aeroclubul Regal al României. În prezent, Aeroclubul României are în flota sa 157 de aparate distribuite în cele 15 aerocluburi teritoriale, dar și zeci de aeronave istorice readuse în condiție de zbor și mii de elevi instruiți anual la majoritatea disciplinelor sportului aeronautic.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending