Connect with us

Investitii

Grupul de lucru care trebuia să rezolve problema finanțării europene pentru Aeroportul Brașov a intrat în „pauză prelungită”. Deputatul Roxana Mînzatu: „Nu s-a mai întâlnit deloc după data de 7 noiembrie 2019”

Published

on

Demersurile pentru obținerea banilor europeni pentru Aeroportul Brașov în ciclul bugetar european 2014 – 2020 bat pasul pe loc. Cel puțin aceasta este opinia deputatului brașovean Roxana Mânzatu (PSD), care reclamă faptul că grupul de lucru pe care l-a constituit în perioada în care era ministru al Fondurilor Europene a intrat într-o „ pauză prelungită”.

Mînzatu a publicat un răspuns primit de la Consiliul Concurenței  (care trebuie să se pronunțe dacă finanțarea proiectului aeroportului din bani publici este sau nu ajutor de stat), în care se arată că grupul de lucru din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care trebuia să rezolve obținerea finanțării nerambursabile nu s-a mai reunit din 7 noiembrie 2019.  

 „Am constituit acest grup pentru a rezolva obținerea finanțării europene pentru Aeroport, grup care lucra, care avea un calendar clar și era sprijinit și de expertiza Jaspers pe care am solicitat-o Băncii Europene de Investiții… Ei bine, acest grup de lucru nu s-a mai întâlnit deloc după data de 7 noiembrie 2019, adică de la ultima reuniune tehnică pe care am reușit să o mai convoc eu, din poziția de ministru”, a declarant Mînzatu.

Ea a făcut aceste declarații după ce a primit un răspuns de la Consiliul Concurenței referitor la stadiul demersurilor privind obținerea finanțării europene pentru proiectul Aeroportului Brașov.

Consiliul Concurenței susține că s-a purtat o „corespondență intensă cu factorii implicați”

În documentul transmis deputatului social-democrat de Consiliul Concurenței se arată că în anul 2018, în urma unei discuții între reprezentanții Consiliului Județean Brașov, ai Comisei Europene și ai Consiliul Concurenței, s-a convenit să se trimită Comisiei Europene, pentru o consultare informală, planul de afaceri al aeroportului, precum și „testul investitorului prudent”, a cărui verificare a fost susținută de partea română (verificarea acestui test semnifică faptul că finanțarea publică a obiectivului de investiții nu implică elemente de ajutor de stat). La momentul respectiv, pentru finanțarea aeroportului era prevăzută a fi asigurată integral din bugetul Consiliului Județean Brașov.

În răspunsul Consiliului Concurenței se mai arată că în anul 2019 „abordarea autorităților române s-a schimbat, renunțându-se demonstrarea îndeplinirii  testului investitorului privat prudent. De asemenea, ca urmare a discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, a fost analizată posibilitatea finanțării mixte a proiectului, atât de la bugetul Consiliului Județean Brașov, cât și din fonduri europene”.

Conform aceleiași surse, pentru a se clarifica situația referitoare la ajutorul de stat (trebuie demonstrat că finanțarea proiectului aeroportului nu reprezintă ajutor de stat), au avut loc mai multe întâlniri tehnice, ultima dintre ele în data de 11 noiembrie 2019.

De asemenea, în documentul Consiliului Concurenței se menționează că „s-a purtat o corespondență intensă cu factorii implicați în finanțarea acestui obiectiv, ultima în 11 decembrie 2019”.

Totodată, în răspunsul transmis deputatului brașovean se arată că: 

„Potrivit documentației transmise autorității de concurență de Consiliul Județean Brașov, în anul 2020 finanțarea necesară pentru finalizarea și operaționalizarea aeroportului se va face doar din sursele propria ale Consiliului Județean. La acest moment, dorim să vă informăm că furnizorul măsurii (Consiliul Județean Brașov) se află în faza de pregătire a documentației de pre-notificare a măsurii la Comisia Europeană. Consiliul Concurenței a colaborat permanent cu Consiliul Județean Brașov, înaintând acestuia, în data de 26 iunie 2020, ultimele observații/modificări pe marginea documentației de pre-notificare”.

Perioada de programare 2014 – 2020, „ultimul tren” pentru obținerea banilor europeni pentru aeroport?

Reamintim că în luna octombrie a anului trecut,  Roxana Mînzatu a anunțat că la nivelul Comisiei Europene a fost agreată includerea aeroportului Brașov pe lista obiectivelor care sunt sprijinite de experții BEI pentru accesarea de fonduri europene, obiectivul fiind inclus în planul de activități al Jaspers, organism de asistență tehnică al Băncii Europene de Investiții.

De asemenea, ea a anunțat anul trecut că, pentru a obține bani europeni în ciclul bugetar European 2014 – 2020, contractul de finanțare trebuie semnat în cursul acestui an. Tot anul trecut, Mînzatu avertiza că în cazul în care nu se va semna contractul de finanțare în anul 2020, există riscul ca banii europeni să fie pierduți definitiv, pentru că „finanțarea cu fonduri UE a construcțiilor la aeroporturi nu va mai fi posibilă din exercițiul bugetar 2021-2027, așa cum arată propunerile de regulamente la nivel european”.

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Investitii

VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect

Published

on

Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.

Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.

Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov

Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:

În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
  • reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
  • construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
  • realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
  • reabilitarea castelului de apă din localitate.

Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav

Investiții ample și în Codlea

În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
  • modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
  • construirea a două stații de pompare a apelor uzate.

Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea

Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei

Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Continue Reading

Investitii

Reabilitarea Corpului B de la Spitalul „Mârzescu” intră într-o nouă etapă, după ce Fundația Metropolis s-a retras din proiect. Investiția de peste 60 de milioane de lei promisă de Consiliul Județean Brașov, în analiză pentru finanțare guvernamentală

Published

on

Consiliul Județean Brașov continuă demersurile administrative pentru reabilitarea și modernizarea Corpului B Mârzescu, clădire în care funcționează secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după ce Fundația Metropolis și actorul Codin Maticiuc au renunțat ieri la acest proiect, pentru a lăsa Consiliului Județean prioritate într-o investiție care vizează întreaga clădire.

După ce, în 2023, Județul Brașov a obținut certificarea dreptului de proprietate asupra imobilului, autoritatea județeană a alocat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală și reabilitare a clădirii.

Indicatorii tehnico-economici, aprobați în plenul CJ Brașov

După o primă procedură de achiziție anulată în 2024 din lipsă de ofertanți, demersul a fost reluat și finalizat, firma câștigătoare elaborând documentația DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean Brașov, în data de 16 decembrie 2025.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieșire de urgență” au fost aprobați în ședința CJ Brașov din 29 ianuarie.

Conform documentației, valoarea totală a investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 43.319.681,02 lei (cu TVA); durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Clădire încadrată în risc seismic II. CJ Brașov solicită finanțare de la Ministerul Dezvoltării

Expertiza tehnică realizată în cadrul documentației DALI arată că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În acest context, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedurile pentru accesarea unei finanțări guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul destinat clădirilor de interes și utilitate publică.

Documentația a fost deja încărcată în platforma programului și înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, aflându-se în prezent în etapa de analiză a eligibilității.

Imobil cu funcțiuni medicale esențiale pentru județ

Clădirea Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Brașov și este administrată de: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (demisol și etaj II) și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).

Construit în perioada interbelică, imobilul a funcționat inițial ca pavilion al Spitalului Județean. După preluarea administrării spitalelor publice de către CJ Brașov, în anul 2010, autoritatea județeană a asigurat finanțarea atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare, în funcție de solicitările venite din partea managementului unităților sanitare.

Continue Reading

Trending