Iresponsabilitatea administrației locale și județene lasă urme în statisticile naționale

Sursa foto: Digi24
Arad- județ de graniță, cu o densitate mult mai mare în municipiu decât are Brașovul. În 02.07.2020, autoritățile au declarat că județul este “liber de Covid”. Noi am găsit un pic deplasată exprimarea, deoarece există mobilitate foarte mare în acea zonă, însă putem  fi de acord cu faptul că lipsa cazurilor noi de îmbolnăviri este catalogat drept un mare plus.

La Brașov, numărul îmbolnăvirilor crește constant, iar administrația locală  și județeană din păcate este în pre-campanie electorală. La ultima informare a Grupului de Comunicare Strategică, din 03.07 , în Brașov au fost raportate cu 62  mai multe cazuri de infectări decât ieri. Ceea ce este de înțeles atâta timp cât autoritățile locale și județene par a ignora deplin ceea ce se întâmplă în județ, fiind preocupate de imaginea publică fardată.

Este pre-campanie electorală, știm foarte bine asta. Însă atâtea poze și filme am văzut cu șantierul viitorului Aeroport, atâtea planșe colorate ale viitoarelor autostrăzi și ale absolut tuturor proiectelor de dezvoltare ale Brașovului în ultima lună, încât dacă nu am ști exact să analizăm toate informațiile pe care le varsă în Social Media autoritățile, am crede că Brașovul este extrem de bine administrat și gestionat, însă cifrele și realitatea combat aceste postări.

Sunt niște lucruri pe care nu le înțelege administrația locală și anume că este responsabilă și de starea sănătății brașovenilor și a turiștilor care vin aici. Când orașul // județul tău, se confruntă cu un număr crescut de îmbolnăviri și ajunge într-un top negativ la nivel național, mai lași deoparte pozele de la Aeroport și cauți soluții. Adică am înțeles cu toții cred că la Aeroport se muncește zi lumină și că în Planul de Relansare Economică creat de Guvern se vor aloca 100 milioane de euro pentru continuarea construcției. Însă promovarea deșănțată a unei construcții care are nevoie de servicii de consultanță pentru concesionarea Aeroportului Brașov și pentru care se va organiza licitație, este deplasată. Promovare deplasată făcută atât de Consiliul Județean, cât și de Președintele ei, care intră live pe pagina de Facebook și ne arată cum zboară deasupra șantierului.

Toată această aroganță și lipsă de empatie, toată această lipsă de strategie în ceea ce privește gestionarea cu prioritate a problemelor reale ale Brașovului, credem că va fi percepută real de către brașoveni. Pentru că mor oameni în spitalele care au ajuns deja la un maxim de ocupare, iar edilii pozează în orice altceva în afara a ceea ce ar trebui de fapt. Și anume în lideri reali în timp de criză mondială, guvernați de preocuparea pentru sănătatea populației și binele ei în primul rând, nu de o imagine personală construită artificial.

Dacă ție, în rol de conducere a administrațieI, îți pasă și de oameni, nu doar de un efemer succes electoral, încerci să găsești soluții la situația în care se găsește județul tău, nu te testezi la debut de pandemie când nu exista niciun motiv pentru care să faci asta când testele erau puține și nefolosite de cei cărora chiar le erau necesare.

Iar pentru că noi dorim să preîntâmpinăm  cât mai mult din eventualele viitoare acuze, putem să spunem că am identificat și câteva soluții după discuții cu specialiști, atât din mediul medical cât și din administrația altor orașe care traversează  mai bine criza pricinuită de noul coronavirus. Toate măsurile pot fi puse în practică deoarece managerii de spitale sunt numiți de Consiliul Județean, iar Consiliul Județean în esență este responsabil cu mai mult decât distribuția pe pagina de Facebook a evoluției Aeroportului. El trebuie să fie un integrator de soluții alături de DSP care este finanțat de Ministerul Sănătății și de Prefectura Brașov, care practic este reprezentanța Guvernului în teritoriu.

  • De exemplu, folosești toate canalele de Social Media de care dispui să faci o campanie de informare serioasă asupra riscurilor îmbolnăvirii de Covid-19,nu arăți cum se dă cu avionul Președintele CJ în funcție, nu-i pasă nimănui căruia îi moare o persoană dragă în spital, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19;
  • Inviți cadre medicale care să explice calm de ce pandemia trebuie privită cu precauție, nu cu panică, însă nu trebuie ignorată, ci conștientizată la modul real. Încerci să combați fenomenul de fake-news la nivel local și asiguri transparența distribuirii informațiilor cu privire la evoluția cazurilor în județul tău;
  • Amplasezi corturi sanitare în locurile aglomerate de genul piețelor alimentare sau a zonelor frecventate de turiștii care vin la munte. Asiguri corturile cu personal medical și voluntari, iar la corturi te asiguri că: se poate lua temperatura, se pot achiziționa sau distribui gratuit măști de protecție, dezinfectant, se găsesc chiuvete mobile pentru spălat pe mâini și săpun, există posibilități de informare clară despre ce înseamnă noul coronavirus;
  • Modifici cât poți de repede sau oferi alternativa pentru plata online sau cu cardul la tot ce înseamnă servicii sau produse oferite de tine ca administrație și de către orice serviciu din subordinea ta. Eviți să pui pe drumuri populația pentru achiziționarea unor bilete la concerte sau pentru plata diverselor dări către stat;
  • Înlocuiești 95% din ce înseamnă printuri inutile cu coduri QR, lași și printuri pentru cine nu are telefon mobil și internet, dar duci administrația către viitor. Folosești parte din panotajul stradal în acest scop, atât al informării cât și al responsabilizării cetățenilor;
  • Faci apel la folosirea mijloacelor de transport alternativ de către populație, la folosirea bicicletelor, a mersului pe jos și a autoturismului personal, pentru a evita aglomerația din mijloacele de transport în comun. Știu că este greu mai ales dacă ești Președinte de Consiliu Județean și de abia ai coborât din avion după ce ai survolat un șantier, dar datoria ta este să faci asta;
  • Te asiguri că ai spitalele reabilitate, cele care există deja, nu faci paradă cu un viitor spital modular, a cărui construcție este extrem de costisitoare, cronofagă și destul de incertă momentan;
  • Urmărești ca anchetele epidemiologice să fie mai rapide, testarea să fie mai extinsă în cadrul acestora și separat de ele, accelerezi și eficientizezi procesul de recoltare și procesare a probelor recoltate; 
  • Faci presiuni asupra Ministerul Sănătații și Guvernuluii, ca o aplicație de genul Corona- Warn-App, a cărei utilizare în Germania și Austria a dus la o mai ușoară trasabilitate a cazurilor de îmbolnăviri să fie promovată și în România, pentru că ea este disponibilă în app- store, dar este ignorată, la fel efectul ei benefic pentru stoparea recrudescenței răspândirii bolii.Dacă tu ca administrație încă nu ai auzit de ea folosești degeaba Social Media, sau o folosești doar pentru auto-promovare;
  • Te asiguri că ai medici militari disponibili să preia un eventual haos, așa cum s-a întâmplat la Suceava sau Hunedoara, pentru că ei au pregătire atât medicală cât și strategică în a minimaliza eșecul atât de vizibil al unei administrații depășite clar de situația din județ. Chiar dacă în mod normal, nu este o criză în care cadrele militare să fie cele la care trebuie să apelezi, România fiind singura țară din UE care a folosit armata în criza asta, te asiguri tu ca administrație că folosești cei mai potriviți și pregătiți oameni pe care îi ai pe plan local pentru a combate o situație clar scăpată de sub control.

Am scris prezentul text, după ce am privit cu tristețe  felul în care administrația locală și județeană se raportează la numărul infectărilor din județ, la numărul cazurilor în creștere de îmbolnăviri și la numărul deceselor. Interesul unei administrații trebuie să fie centrat pe buna gestionare a situațiilor de risc pentru populație, nu pe imagini filtrate pe rețele de socializare. Personal, fac un apel la responsabilitate către cetățeni și la precauție. Evitați aglomerațiile, folosiți masca de protecție în spațiile închise, spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun. Să fim sănătoși cu toții, să preîntâmpinăm îmbolnăvirea cu Covid-19 , mai ales când vedem iresponsabilitatea administrației locale și județene.

Mihaela Scânteie și Dan Corolea

 
 

2 Comentarii

  1. Perfect adevărat Consiliul Județean are alte preocupări nu il interesează starea populației… Covid pt ei e un instrument sa destabilizeze sistemul sanitar si cel de asistenta socială. Desființează ce nu ii convine si face loc afiliaților si clientelismului politic… avem ocazia sa ii stopam la vot pana mai putem salva ceva in Brașov.

  2. Vă mulțumesc pentru apreciere!
    Important este ca acest lucru să fie observat și conștientizat de cât mai mulți brașoveni, pentru a putea pune presiune pe administrație și pentru a genera schimbări.

1 Trackback / Pingback

  1. Iresponsabilitatea administrației locale și județene lasă urme în statisticile naționale – Mihaela Scânteie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.