REPARTIZAREA la liceu. „Șaguna” și „Meșotă”, singurele colegii din Brașov la care au ajuns elevii de 10.00. La ambele s-a intrat doar cu medii de peste 9,3

Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării computerizate la liceu. În județul Brașov, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, în topul preferințelor elevilor cu medii mari au fost colegiile naționale „Andrei Șaguna” și „Dr. Ioan Meșotă”.

Astfel, anul acesta, la cele două licee, în baza fișelor completate de absolvenții de clasa a VIII-a, au fost repartizați câte șase elevi care au avut media de admitere 10.00. În ceea ce privește specializările alese de elevi, șase dintre ei au optat pentru specializarea „Matematică-Informatică”, iar alți șase pentru „Științe ale Naturii”. 

Cu ce medii minime s-a intrat la cele două colegii 

Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

  • Matematică Informatică – 9,55
  • Filologie bilingv – engleză – 9,31
  • Ştiinţe ale Naturii bilingv engleză – 9,72
  • Ştiinţe ale Naturii biligv franceză – 9,41
  • Ştiinţe ale Naturii bilingv Limba germană – 9,50

Colegiul Național „Andrei Șaguna”

  • Matematică – Informatică – 9,59
  • Ştiinţe ale Naturii – 9,63
  • Ştiinţe ale Naturii bilingv franceză – 9,30
  • Ştiinţe ale Naturii bilingv engleză – 9,34

Per total, faţă de anul trecut, mediile de intrare la colegiile din Braşov au fost cu până la un punct mai mare. Cu note  mai mari faţă de anul trecut s-a intrat anul acum şi la Colegiul de Informatică „Grigore Moisil” (9,29, ultima medie la Mate-Info) sau la Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa” (9,11 – la Mate-Info, 9,00 la Ştiinţele naturii, 8,7 – Protecţia naturii). 

De asemenea, la Colegiul Economic „Andrei Bârseanu”, ultimele medii de intrare sunt cu aproape un punct peste cele de anul trecut: 8,51 la Comerţ, 8,3 la Economie şi 8,2 la Turism şi Servicii. 

Rezultatele repartizării computerizate pot fi văzute AICI 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.