Direcția de Sănătate Publică Cluj a confirmat transferul a doi pacienți COVID din Brașov la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Autoritățile din județul Brașov nu au anunțat nimic

Doi pacienți diagnosticați cu noul coronavirus au fost transferați la Cluj-Napoca de la Brașov. Informația a fost confirmată de conducerea Direcției de Sănătate Publică Cluj, în timp ce aceeaşi instituţie de la Braşov evită orice date de acest gen, preferând să ofere publicului doar cifre seci, cu pretenţia de a-i determina pe braşoveni să se protejeze. 

Cei doi pacienți de la Braşov erau în stare gravă. Ei au fost transportați duminică de la Brașov cu un elicopter și au fost internați la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

„Pot să confirm că a fost perfectat transferul a doi pacienți cu COVID-19, căci despre asta este vorba, de la Brașov, la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Mai multe nu pot să vă spun, însă, dacă noi am avut locuri, i-am primit”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, dr. Mihai Moisescu-Goia, directorul DSP Cluj. 

Acesta nu este primul transfer de la Brașov la spitale din alte județe. La finalul lunii aprilie, pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Prahova a fost anunțat faptul că trei pacienţi infectaţi cu COVID-19, de la Braşov, vor fi transferaţi la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Din păcate, atunci, la Ploiești au ajuns numai doi pacienți, după ce unul dintre ei a decedat în drum spre elicopter. 

Unul din cei 3 pacienți din Brașov, pregătiți pentru transferul la spitalul din Ploiești, a decedat înainte de a ajunge la destinație

Doar ipoteze referitoare la transferul pacienților la Cluj 

Cel mai probabil,  transferul pacienților de la Brașov la Cluj s-a făcut în contextul în care sunt ocupate toate cele 15 locuri ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.  De asemenea, nu este exclus nici ca locurile ATI de la Spitalul Județean Covasna (desemnat spital suport COVID pentru Județul Brașov) să fi fost deja ocupate.

Acestea sunt numai ipoteze de lucru, pentru că nici Prefectura Brașov, nici autoritățile sanitare din județul nostru nu comunică cifrele referitoare la ocuparea locurilor ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență destinate pacienților infectați cu COVID-19. De altfel, și transferul celor trei pacienți la Ploiești a fost anunțat de autoritățile din județul Prahova, nu de cele din judeţul Braşov. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.