FOTO. Aviz negativ pentru mai multe autobuze Transbus Codreanu. Directorul ARR: „Am găsit multe deficienţe, dar lipsa truselor de prim ajutor şi a extinctoarelor valabile – în contextul în care de curând un autobuz a luat foc, e de neacceptat”

Foto arhiva

Autoritatea Rutieră Română, filiala Braşov a dat aviz negativ mai multor autobuze aparţinând operatorului privat de transport Transbus Codreanu, după ce  controalele au arătat discuncţionalităţi majore ale acestora.  

În urma verificărilor s-au constat numeroase deficienţe, spune directorul ARR Braşov, George Antohe.

Printre cele amintite de şeful Autorităţii Rutiere Române se numără circulaţia de drumurile publice cu componente de caroserie deteriorate sau sparte, lipsa foliilor aplicate pe geamurile care au ieşiri de siguranţă, probleme la instalaţia de iluminare şi semnalizare luminoasă sau truse de prim ajutor şi stingătoare de incendii expirate, în condiţiile în care în urmă cu puţin timp, un autobuz al operatorului privat a luat foc în Gara Braşov.

„Sunt de scurt timp în funcţia de director al ARR dar pentru mine protecţia pasagerilor şi creşterea calităţii serviciilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate reprezintă o prioritate. În cazul operatorului despre care vorbim, aceste condiţii de trasport pe o parte dintre traseele din judeţ sunt mai mult decât nesatisfăcătoare. Pot spune că sunt chiar execrabile, iar acest lucru a fost adus la cunoştinţa noastră şi a altor autorităţi chiar de către călătorii care- unii dintre ei, nu au au alte variante de deplasare dintre-o localitate în alta. Cred că pe lângă multele deficienţe constatate, lipsa truselor de prim ajutor şi a extinctoarelor valabile – în contextul în care de curând un autobuz i-a luat foc, este de neacceptat. Eu încă mai sper la un transport de calitate din partea operatorilor care deţin licenţe de traseu prin judeţ, exact în condiţiile de calitate asumate. În caz contrar, vom fi la datorie”, a declarat George Antohe, directorul ARR Braşov. (foto jos)

3 Comentarii

  1. aia era problema nu ca sint niste fiare vechi e un pericol public la noi astia care nu cotizam nu trece itp si sant niste taxe la autoturismele mai vechi de 8 ani de te ustura la buzunar dar codreanu ca are autobuze de pe timpul lui pazvante nu le vad ca vad dreptul care il da codreanu

  2. Aceste epave pun în pericol viata călătorilor și a celorlalți participanți la trafic. Chiar dacă este singura soluție pentru deplasarea la Brașov ar trebui făcut ceva cit mai repede, pentru că ne-am saturat de mizeria care este în aceste autobuze. Vrem să circulam și noi de la Zarnesti în mod civilizat și în siguranță.

  3. Daca omu a fost jmecher pe vremea lui Ceausescu,sef de director,acu e director plin cat si popa.Traiasca Psd,mai votatii dragi brasoveni….

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Autoritatea Rutieră trage pe dreapta autobuzele Transbus Codreanu: stingătoare expirate, componente ale caroseriilor deteriorate și probleme la semnalizări și faruri - Biz Brasov
  2. Autoritatea Rutieră trage pe dreapta autobuzele Transbus Codreanu: stingătoare expirate, componente ale caroseriilor deteriorate și probleme la semnalizări și faruri - Făgărașul Tău

Dă-i un răspuns lui Emerick Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.