LOCALE 2020. Alianța PSD – ALDE și-a lansat oficial candidații la Codlea. Obiectiv: primar, viceprimar, 10 consilieri locali

ALianța electorală PSD-ALDE de la Codlea a lansat azi candidații pentru alegerile locale și a stabilit și obiectivele pe care le are pentru acest scrutin: câștigarea funcției de primar, prin Mihai Cîmpeanu (PSD) și obținerea unui număr de cel puțin 10 consilieri locali, care să asigure posibilitatea de a avea și viceprimar, pentru această funcție fiind susținut Ștefan Ciolan (ALDE). 

„Venim în faţa cetăţenilor cu o echipă, din două motive. Cele două forţe politice care alcătuiesc această alianţă împart aceleaşi idei şi proiecte şi îşi doresc ca binele comun să se regăseasc în comunitatea noastră cât mai repede. Este pentru prima dată când venim cu un concept nou, bazat pe relaţia dintre doi oamen- subsemnatul şi Mihai Cîmpeanu şi numitorul comun: Codlea. A venit momentul să pune punct disputelor din anii anteriori şi să ne gândim doar la binele comunităţii”, a spus liderul local al ALDE, Ştefan Ciolan, care este propunerea Alianţei pentru funcţia de viceprimar la aceste alegeri.

Ciolan a ţinut să transmită codleanilor un mesaj de stabilitate şi a precizat că strategia de dezvoltare a municipiului este gândită de termen scurt, mediu şi lung, proiectele pe care le propune Alianţa PSD – ALDE întinzându-se pe o perioadă de 7 – 8 ani. 

La rândul său, actualul viceprimar cu atribuţii de primar, Mihai Cîmpeanu a declarat că această Alianţă vizează obţinerea majorităţii în Consiliul Local, astfel încât PSD-ALDE să aibă atât funcţia de primar cât şi pe cea de viceprimar, şi să poată pune în aplicarea strategia de dezvoltare gândită de cele două forţe politice.

Pentru o majoritate, Alianţa PSD – ALDE are nevoie de minim 10 mandate din cele 19 din Consiliul Local. În prezent, cele două partide deţin fiecare câte patru mandate.  

 

Candidaţii Alianţei Electorale PSD – ALDE pentru Consiliul Local Codlea sunt următorii: 

  1. Mihai Cîmpeanu – viceprimar cu atribuţii de primar
  2. Ştefan Ciolan – operator
  3. Adriana Cârstolovean – profesor, director al Şcolii gimnaziale nr. 3 din Codlea
  4. Adrian Eugen Manole – director adjunct
  5. Nicolae Vlădău – administrator
  6.  Adam Gheorghe Adrian – administrator
  7. Marius Coste – director
  8. Florin Octavian Bangălă – manager
  9. Paul Mircea Vigheciu – inginer
  10. Traian Terci – şef reprezentanţă
  11. Eugen Rogoz – director
  12. Mihaela Costin – şef formaţie
  13. Nicolae Eugen Crăciun – administrator
  14. Ioan Adrian Rusu – administrator
  15. Vasile Tudor – Avocat
  16. Mirela Lăcătuşu – şef complex
  17. Loredana Moldovanu – director grădiniţă
  18. Victor Duma – şef serviciu
  19. Adriana Mihalache – director
  20. Cristina Brăgar – funcţionar administrativ
  21. Alina Maria Durbacă – profesor
  22. Ioan Todică – agent vânzări
  23. Ştefan Horaţiu Tobu – administrator
  24. Lucian Nicolae Cenuşă – şef echipă

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.