Ramai la curent!

Cotidian

Regia Pădurilor Kronstadt pornește o nouă campanie de plantări în Parcul Dendrologic-Grădină Botanică

Publicat

in

Odată cu venirea toamnei, Regia Pădurilor Kronstadt se pregătește pentru încă o campanie de plantat în Parcul Dendrologic-Grădina Botanică, de la Noua. Aceasta este cea de a doua sesiune de plantări în parcul dendrologic, după cea din primăvară, când au fost plantați aproximativ 200 de puieți.  

La mijlocul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice, angajații Regiei doresc să planteze aproximativ 100 de puieți.  Principalele specii ce se vor planta în parc sunt magnolia, tuia, pinul, frasinul, stejarul ienupărul, ulmul, castanul, teiul și unele tipuri de arbuști ornamentali. O parte importantă din puieții ce urmează să fie plantați au fost produși în pepiniera proprie a Regiei, în cursul anului 2020. 

 

Aceasta este cea de a doua campanie importantă de plantări din 2020, după cea din aprilie. Atunci, în Parcul Dendrologic – Grădina Botanică, au fost plantați 200 de puieți, iar specialiștii Regiei s-au declarat mulțumiți de modul în care aceștia s-au prins, considerând astfel, că sesiunea a fost un real succes. 

Plantările în Parcul Dendrologic – Grădina Botanică vor continua și în anii următori. În pepiniera Regiei sunt mai multe specii care trebuie să mai crească înainte de a fi plantate, dar să se și aclimatizeze cu solul specific zonei unde vor deveni arbori.

 

Crearea Parcului Dendrologic – Grădina Botanică este un proiect pe care Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. îl desfășoară  alături de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Parcul va avea o suprafață de 25,2 hectare, din care aproximativ 3,9 hectare sunt dedicate lucrărilor de cercetare cu caracter experimental-demonstrativ, derulate împreună cu Facultatea de Silvicultură. Pe cele 25 de hectare vor fi plantați și aclimatizați 1.066 de arbori, din 263 de specii, autohtone și exotice, de pe toate continentele, însă vor putea fi admirați și aproximativ 220 de arbori valoroși din punct de vedere dendrologic, care aparțin pădurii brașovene. Parcul va avea, de asemenea, 10 alei principale și 26 alei secundare, cu o lungime totală de 6.979 m și o lățime de 1,7 m.

 

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Cotidian

O ursoaică de 4 ani, eutanasiată de Primăria Brașov. În luna mai, peste 120 de apeluri la 112 semnalau prezența urșilor în zone locuite din oraș

Autoritățile din Brașov anunță peste 120 de apeluri la 112 în luna mai din cauza urșilor observați în oraș. Un exemplar capturat în cartierul Noua a fost eutanasiat după ce s-a constatat că fusese relocat anterior și revenise în municipiu.

Publicat

in

O ursoaică în vârstă de 4 ani a fost capturată eutanasiată, după ce ieri a fost capturată în cartierul Noua, într-una din cuștile amplasate în zonă. potrivit viceprimarului Dan Ghiță, ar fi vorba despre același exemplar care a fost observat în urmă cu câteva zile în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua.

„Echipa noastră de intervenție a acționat aseară în cartierul Noua, unde a reușit să captureze, în cușca amplasată în urmă cu câteva zile, un exemplar de urs. Cel mai probabil, este vorba despre animalul semnalat duminică în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat și relocat anterior, având crotaliu de identificare. În aceste condiții, conform prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat.”, a explicat Dan Ghiță.

Peste 120 de apeluri la 112, pentru semnalarea unor urși în zone locuite din Brașov

Datele prezentate de Municipalitate arată că în luna mai au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în Brașov. În aproximativ 70 de cazuri, animalele nu au mai fost găsite la sosirea echipajelor de jandarmi, iar în alte 50 de situații urșii au fost alungați către pădure.

A existat însă și o situație în care s-a intervenit pentru a tranchiliza sau chiar a împușca un urs.

„Două exemplare au fost tranchilizate în zona Șprenghi și relocate la Timișu de Sus. Unul dintre urși s-a întors ulterior în oraș, fiind identificat în Răcădău, în spatele Școlii 25. Pentru că erau îndeplinite toate condițiile de siguranță prevăzute de lege, animalul a fost împușcat”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte avertizările RO-ALERT și spun că deocamdată, cotele de prevenție la urs solicitate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu au fost încă aprobate, ceea ce face dificilă rezolvarea problemei:

„Trebuie să înțelegem că apelurile la 112 sunt extrem de importante. De asemenea, este esențial ca oamenii să respecte avertizările RO-ALERT și să conștientizeze limitele legale în care pot acționa autoritățile. Nu putem împușca urșii pe stradă, în zone locuite sau intens circulate, deoarece riscul unor accidente este foarte mare. Legislația în vigoare prevede etape clare de intervenție: alungare, tranchilizare, relocare și abia apoi, dacă există dovezi că animalul este habitual și revine constant în oraș, se poate decide eutanasierea sau împușcarea acestuia.

Din păcate, în acest moment nu există alte soluții eficiente. Cotele de prevenție la urs solicitate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu au fost încă aprobate, iar Ministerul Mediului, proprietarul de drept al fondului cinegetic, nu vine cu măsuri concrete pentru rezolvarea problemei. Responsabilitatea este transferată către primării, fără instrumente reale și eficiente de intervenție”, a mai declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Citește mai departe

Trending