Ramai la curent!

Cotidian

Reparații și modernizări pe 55 de kilometri de drumuri județene. Se lucrează la Tărlungeni, Hărman și Hălchiu

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a început lucrări de turnare la rece a covoarelor bituminoase subţiri pe mai multe tronsoane de drumuri județene, însumând 330.000 mp, echivalentul a 55 de km de drum.

În prezent se lucrează pe drumul judeţean 103 A, de la ocolitoarea Braşovului, la intersecţia cu DJ 103 B din Tărlungeni (segment în lungime de 8 km), precum şi pe drumul judeţean 103 B, de la Tărlungeni, la ieşirea din Budila (5,2 km).

Spre sfârşitul săptămânii viitoare vor porni şantierele pe alte două drumuri: drumul judeţean 103, de la podul ocolitoarei Braşovului, până la limita judeţului Covasna (13 km), şi DJ 112, de la sensul giratoriu situat pe DN 11, la intrarea în comuna Hărman, până la ieşirea din localitate spre Podu Olt (3,6 km), spune vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor.

Lucrări similare vor începe pe trei tronsoane din drumul judeţean 112 A: segmentul Hărman – DN 13 (în lungime de 12,1 km), porţiunea de drum de la ieşirea din Hălchiu şi până la intrarea în Codlea, în zona Protan (7 km), precum şi cea de la ieşirea din Codlea, până la ieşirea din comuna Vulcan (6,6 km).

Toate aceste lucrări, verificate periodic în teren de către vicepreşedintele CJ Braşov Adrian Gabor, sunt executate în baza unui contract semnat de autoritatea judeţeană cu Asocierea VIAROM Construct SRL – ROADMAX Construct SRL, a cărui valoare este de 6.823.769,40 lei (cu TVA). Sursa de finanţare este bugetul propriu al Judeţului Braşov. Termenul de execuţie prevăzut în contract este de 6 luni.

„Cu ajutorul a două utilaje, sunt turnate covoare bituminoase pe o lungime de 5 km pe zi. Vor fi două straturi, de circa 2 cm, al doilea urmând să fie turnat la două zile după primul. Am cerut executantului, prin contract, o garanție standard a lucrărilor de trei ani, dar în realitate drumurile refăcute vor dura 5-7 ani. Vorbim de o tehnologie nou apărută pe piața din Vest, adusă recent la noi în țară. Drumul Brașov – Tărlungeni va fi finalizat marțea viitoare”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, aflat în inspecţie în zonă.

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending