Secția ATI de la Spitalul Municipal Făgăraș „Dr. Aurel Tulbure” va fi dotată cu trei sisteme de ventilare mecanică invazivă (care presupune introducerea unui tub pe în căile respiratorii) și neinvazivă. Licitația pentru achiziționarea acestor echipamente a fost lansată zilele trecute în sistemul electronic de achiziții publice, iar furnizorii interesați de livrarea aparaturii pot depune ofertele până în 5 octombrie.
Valoarea contractului este estimată la 484.033 de lei, iar dacă în urma acestei licitații va fi stabilit un câștigător, acesta va trebui să livreze și să instaleze echipamentele în 90 de zile de la lansarea comenzii.
În baza acestui contract, pe lângă livrarea și instalarea echipamentelor, furnizorul va trebui să se ocupe și de instruirea personalului de specialitate.
Pentru cele trei ventilatoare, firma care le va furniza va trebui să asigure o garanție de 24 de luni, dar și o servisare post garanție timp de 10 ani.
Un ventilator pentru 11 paturi, la Secția ATI de la spitalul din Făgăraș
Reamintim că în primăvară, unitatea medicală din Făgăraș a fost inclus pe lista spitalelor „suport-COVID”, însă autoritățile locale și conducerea spitalului au refuzat să preia pacienții cu noul coronavirus. Pe lângă faptul că acest spital deservește localitățile din Țara Făgărașului, autoritățile locale din Făgăraș au susținut la momentul respectiv și faptul că nu au capacitatea de a trata cazurile grave de coronavirus, având în vedere că la Secția ATI a unității sanitare, cu o capacitate de 11 locuri există un singur ventilator mecanic.
1 Trackback / Pingback