Consiliul Județean Brașov, dispus să plătească 840.000 de lei pentru expertizarea clădirii Prefecturii

După ce Curtea de Apel Brașov s-a mutat din clădirea Prefecturii, Consiliul Județean Brașov a început să facă planurile pentru a reabilita imobilul. De altfel, de mai bine de aproximativ un an administrația județeană a anunțat că are în plan să preia clădirea și să o reabiliteze, eventual printr-o finanțare europeană.

Deocamdată, planul de reabilitare a clădirii este în etapa expertizelor. Astfel, în ședința de plen de miercuri, Consiliul Județean Brașov a aprobat, alocarea sumei de 840.000 din bugetul județului pentru „Expertiză DALI-Sediul administrativ Bulevardul Eroilor nr.  5”.

În raportul de specialitate aferent hotărârii prin care au fost aprobați banii pentru expertizarea clădirii se arată „sunt necesare lucrări de arhitectură,  realizarea unui sistem de încălzire,  refacerea instalațiilor electrice,  schimbarea tâmplăriei,  schimbarea pardoselilor și elaborarea unui scenariu de incendiu”. 

În spațiile eliberate de Curtea de Apel Brașov, Consiliul Județean Brașov are în plan să mute mai multe instituții din subordine.

1 Trackback / Pingback

  1. Consiliul Județean Brașov, dispus să plătească 840.000 de lei pentru expertizarea clădirii Prefecturii - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.