FOTO&VIDEO. Cartierul Triaj din Brașov, sub teroarea camioanelor. Indicatoarele au dispărut în mod enigmatic

Triajul este, probabil, singurul cartier din Brașov care mai trăiește sub teroarea traficului greu. Problema ne-a fost reclamată de un cititor. Acesta spune că de ceva vreme au dispărut semnele de circulație prin care au fost instituite restricțiile de tonaj.

„Avem patru intrări în cartier și tot atâtea ieșiri. Cred că este singurul cartier din Brașov fără restricții de tonaj. În fiecare dimineață începând cu orele 07.00-08.00 în  Triaj circulă după bunul plac camioane de mare tonaj. Iar seara revin în aceeași forță. Locuitorii din Triaj se tem pentru copii, oameni vârstnici deoarece aceste camioane circula cu o foarte mare viteza și fac un zgomot infernal”, ne-a relatat cititorul.

 

Pe de altă parte el susține că „am înțeles că sunt ceva interese. Este o firmă în spatele bisericii care deține aceste camioane. Am sesizat Poliția Locală Brașov, dar au spus că nu poate să facă nimic pentru ca nu sunt indicatoare de restricție a tonajului. Am făcut o sesizare la Primărie și din păcate degeaba”. 

De cealaltă parte, viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo ne-a declarat că situația este  verificată azi în teren, iar în cazul în care se va constata dispariția indicatoarelor prin care este instituită restricția de viteza, aceasta vor fi reinstalate.  

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.