Ramai la curent!

Investitii

FOTO. Podul de la Hălmeag a fost finalizat şi dat în folosinţă. Este al doilea pod de peste Olt, în Ţara Făgăraşului, finalizat în 2020

Publicat

in

Sfârşitul anului 2020 a însemnat punctul final al unei lucrări de infrastructură pe care locuitorii comunei Şercaia au aşteptat-o zeci de ani: construirea unui pod nou peste râul Olt, care să asigure legătura satului Hălmeag cu centrul de comună.  Execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe  DJ 131P – Şercaia (DN1) – Hălmeag la km 5+001”, a început în aprilie 2019, odată cu predarea amplasamentului către constructor, implementarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Braşov cu fonduri accesate de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. 

Contractul încheiat de administraţia judeţeană cu firma SC Confer Group SRL a fost dus la bun sfârşit în cursul lunii decembrie 2020, după demolarea podului din lemn care timp de un secol a reprezentat calea de acces a locuitorilor din satele aflate pe malul drept al Oltului (Hălmeag, Ticuşul Nou, Ticușul Vechi, Crihalma), spre Făgăraș și Brașov. 

Valoarea totală a lucrărilor de construcţie a noului pod a fost de 6.176.199,19 lei. Podul este realizat din beton şi are o infrastructură formată din două culee și două pile pe fundații indirecte. Având lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, podul dispune de o parte carosabilă lată de 5 metri. Banda de circulație ocupă 4 metri, iar în părţile laterale sunt benzi de încadrare, de câte 50 cm. Construcţia s-a realizat în parametri optimi, în ciuda faptului că vremea capricioasă şi debitul mărit al Oltului au generat anumite decalări în graficul de execuţie, spun reprezentanţii Consiliului JUdeţean Braşov.

Circulaţia pe pod a fost deschisă încă de la începutul lunii decembrie, deşi recepţia s-a făcut ceva mai târziu în această lună.

„Este cel de-al doilea pod peste râul Olt pe care îl finalizăm în anul 2020, după podul de la Crihalma. De altfel, acestea sunt primele poduri construite de la zero în judeţul Braşov în ultimii cincizeci de ani. Avem în lucru şi alte poduri pe care dorim să le refacem sau să le reconstruim din temelii, astfel încât să rezolvăm problema conectivităţii tuturor localităţilor cu drumurile naţionale care străbat judeţul Braşov. Încheiem un an foarte important din punctul de vedere al implementării proiectelor care vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi ne pregătim pentru anul 2021, pe care ni-l dorim sub cele mai bune auspicii. Am convingerea că anul viitor se vor vedea şi mai mult rezultatele muncii noastre concretizate în zeci de kilometri de drumuri reabilitate şi modernizate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea. 

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Publicat

in

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Citește mai departe

Investitii

La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Publicat

in

Deși este una dintre cele mai dinamice comune din zona Brașov, cu dezvoltări imobiliare accelerate în ultimii ani, Sânpetru continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură de bază, mai ales în zona veche a localității.

În unele gospodării din „vatra satului”, metodele tradiționale de gestionare a apelor uzate nu au dispărut: încă se folosesc bazine vidanjabile sau chiar latrine uscate, o realitate care contrastează puternic cu imaginea de suburbie modernă a comunei.

Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare pe 4 străzi din Sânpetru

Pentru a corecta aceste decalaje, administrația locală a început demersurile pentru extinderea rețelei de canalizare și apă. Proiectul, aflat în prezent în faza de obținere a acordului de mediu de la Direcția Județeană de Mediu Brașov, vizează mai multe străzi din zona veche.

Concret, lucrările propuse includ extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri, pe străzile Șt. O. Iosif, Rahovei, Cetinii și Magnoliei. În urma investiției, 132 de gospodării ar urma să fie racordate la sistemul centralizat.

În paralel, este prevăzută și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Magnoliei din Sânpetru, pe o distanță de aproximativ 320 de metri.

Proiectul vine într-un moment în care presiunea pe infrastructura existentă crește constant, pe fondul extinderii rezidențiale din zona metropolitană a Brașovului, iar diferențele dintre noile cartiere și zonele istorice devin tot mai vizibile.

Citește mai departe

Investitii

Două luni cu restricții de circulație pe strada 13 Decembrie din Brașov

Publicat

in

În această perioadă se lucrează la rețelele de apă

Compania Apa Brașov a anunțat că începând cu data de 18 martie, timp de aproximativ două luni, pe strada 13 Decembrie din Brașov se circulă cu restricții pe sectorul cuprins între giratoriile de la Onix și Făget. Restricțiile sunt instituite ca urmare a faptului că pe o porțiune de 725 de metri, cuprinsă între cele 2 sensuri giratorii se lucrează la mpdernizarea rețelei de apă.

„Lucrările se vor desfășura pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers către Sânpetru și vor cuprinde următoarele elemente: 5 hidranți, 6 cămine de vane, 26 de branșamente noi și 11 cămine din bolțari. Intervențiile vor fi realizate pe tronsoane de maximum 50 de metri, iar după finalizarea lucrărilor zilnice, partea carosabilă va fi nivelată cu piatră spartă, astfel încât banda de circulație să poată fi utilizată de către conducătorii auto”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă.

Zonele de lucru sunt semnalizate, iar termenul estimat de execuție este de 2 luni. Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar 08.30 – 16.00, iar Poliția Locală Brașov va dirija și fluidiza traficul rutier.

Citește mai departe

Trending