Ramai la curent!

Cotidian

PNL vrea să convoace azi o ședință de îndată a CL Brașov, pentru a aproba măsurile de susţinere a HoReCa

Publicat

in

PNL vrea să convoace azi o şedinţă de îndată a Consiliului Local pentru a pune pe tapet măsurile de susţinere a HoReCa, prin reducerea unor taxe locale aplicate firmelor din acest domeniu.  O discuţie în acest sens a avut  loc şi la şedinţa ordinară de CL de vineri, însă  consilierii locali PSD şi PNL nu au reuşit să-l convingă pe preşedintele de şedinţă sau pe primar să pună pe ordinea de zi un astfel de proiect, în ciuda faptului că 2 decembrie este data limită până la care măsurile pot fi adoptate.  

„Împreună cu colegii mei consilieri din grupul PNL, am hotărât ca mâine (azi, n.n) să fie convocată o ședință de îndată a Consiliului Local Brașov pentru a pune pe ordinea de zi punctul referitor la ajutoarele pentru HoReCa , întrucât suntem presați de timp. Mai avem doar două zile să ne încadrăm în beneficiile Ordonanței de Urgență nr. 181 din 22 octombrie 2020, adoptată de Guvernul PNL, care este menită să vină în ajutorul segmentului HoRecC. Potrivit acestui act normativ, Consiliul Local poate acorda reducerea impozitului pe clădiri cu o cotă de până la 50%, vorbim de clădirile nerezidențiale. Se acordă celor care în această perioadă au obținut acele certificate galbene respectiv albastre, care se referă la starea de alertă sau urgență, perioadă în care aceștia au fost forțați să își întrerupă total sau parțial activitatea.

De asemenea, tot mâine vom cere și modificarea taxei de ocupare a locurilor publice, aici ne referim la terase, unde și acolo vom putea merge pe o reducere de pana la 50%. Brașovul este un oraș turistic și a fost afectat.
 
Sunt convins că și partenerii noștri din #USRBrașov vor sprijini această inițiativă! Este datoria noastră să fim alături de mediul de afaceri brașovean!”, a scris viceprimarul Sebastian Rusu pe Facebook. 
 
Consilierii locali brașoveni au discutat îndelung în ședința de plen de vineri despre posibilitatea acordării, în anul 2021, a unor facilități fiscale pentru operatorii din domeniul HoReCa. În timpul ședinței, consilierii locali PNL și PSD au solicitat ca anul viitor să se mențină reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru operatorii economici din acest domeniul, iar ei au avertizat că acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede, pentru că potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, autoritățile locale por lua o decizie în acest sens numai până în data de 2 decembrie.

Inițial, consilierul local PNL Braşov George Scripcaru a solicitat ca această hotărâre să fie redactată chiar în timpul ședinței, însă propunerea nu a fost acceptată. La rândul lui, consilierul local Lucian Pătrașcu a solicitat convocarea unei ședințe de îndată cel mai târziu în data de 1 Decembrie, însă nu a primit un răspuns ferm în acest sens. De altfel, la finalul ședinței, primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că vor urma consultări cu liderii de grup din Consiliul Local Brașov, iar dacă va fi cazul, va fi convocată o ședință de îndată. 

Viceprimarul Brașovului: „Va trebui să fim responsabili”

În timpul discuțiilor de vineri pe această temă, viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu a anunțat că în urma reducerii impozitului pe clădiri pentru operatorii economici din domeniul turistic, impactul asupra bugetului în anul 2020 a fost de 5 milioane de lei.

„În continuare, va trebui să fim responsabili. Acum se caută soluții pentru a susține acest domeniu. Un proiect vizează închiderea teraselor, astfel încât operatorii să poată desfășura activitatea”, a declarat viceprimarul Brașovului.  

Lucian Pătrașcu: „Să nu vorbim la modul general”

Liderul PSD din Consiliul Local, Lucian Pătrașcu, i-a răspuns viceprimarului că  „ar trebui să vină cu propuneri concrete, nu să vorbim la modul general. Operatorii economici din acest domeniu plătesc 2.500 de lei taxa de funcționare”.

„Propunerea mea este să nu fie achitată în anul 2021. De asemenea, ei plătesc taxa de ocupare a domeniului public. Taxele au fost reduse de la 3 lei la 1,5 lei, dar propunerea mea este ca acestea să fie anulate. Se iau bani pentru aceste terase care stau acum în frig. De asemenea, hotelierii plătesc 1,5 euro pe zi pentru loc de parcare pe zi. Hotelurile sunt goale, dar taxa se plătește. Aceste trei taxe trebui analizate urgent. Există Ordonanța de Urgență nr 182 din 20 octombrie 2020, în care se arată că termenul limită în care se pot luat decizii privind reducerea impozitului pe clădiri pana in 2 dec. Decizia trebuie luată cât mai repede, poate printr-o ședință de urgență a Consiliului Local, care să fie convocată luni sau marți”, a spus Pătraşcu în şedinţa ordinară de CL. 

Lucian Pătrașcu a primit un răspuns din partea primarului: 

„Nu există nici o inițiativă în acest sens. Am discutat și cu directorul Direcției Fiscale Brașov. Impactul prin care reducerea este semnificativ. O astfel de decizie implică o analiză atentă. O decizie poate fi luată de Consiliul Local Brașov. Dacă aveți o astfel de inițiativă, vă rog să o lansați”.

 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO-VIDEO. Ursoaică cu doi pui, relocată din Răcădău. Un alt urs, extras din centrul vechi al Brașovului

Autoritățile au extras un urs care cobora frecvent pe strada Nisipului și au relocat o ursoaică împreună cu cei doi pui ai săi după o intervenție desfășurată pe strada Molidului. Numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor a ajuns la 291 de la începutul anului.

Publicat

in

Un exemplar de urs care ajunsese să se plimbe chiar și ziua în zona străzii Nisipului, din Șchei, a fost capturat ieri și extras, a anunțat Primăria municipiului Brașov.

Tot ieri, autoritățile au reușit să tranchilizeze și să reloce o urscoaică cu doi pui, din zona locuitor a cartierului Noua.

„În urma unor apeluri multiple la 112 de pe strada Molidului, echipa de intervenție s-a deplasat în zonă, a monitorizat o ursoaică cu doi pui timp de mai bine de două ore, după care s-a reușit tranchilizarea acesteia. Ulterior acestora li s-au montat crotalii și cip-uri, după care au fost relocați, toate cele trei animale fiind transportate într-o zonă adecvată habitatului lor natural”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță.

De la începutul anului s-au înregistrat 291 de apeluri la 112, numai luna aceasta (între 1 și 14 iunie) fiind înregistrate 97 de apeluri. Echipa de intervenție a fost convocată și a acționat în 29 de situații. În urma intervențiilor, șase exemplare de urs au fost relocate și alte șase au fost extrase, a precizat Primăria municipiului Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Trending