Ramai la curent!

Sănătate

De azi, vaccinarea anti-COVID-19 se extinde în ţară în 90% din centrele destinate personalului medical. În județul Brașov sunt 20 de centre și peste 8000 de persoane pe listă

Publicat

in

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic, notează Agerpres. 
„Din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că (…) vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă. 
El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Col. dr. Gheorghiţă a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile. 

„Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare. 
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat că duminică, 3 ianuarie, a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ. 
„Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13:00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES, de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.  
Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite şi o distribuie, în consecinţă, către DSP-uri şi centrele de vaccinare.
 
**

În județul Brașov sunt amenajate 20 de centre de vaccinare unde vor fi imunizate cadrele medicale. Până acum, primele vaccinuri au fost administrate personalului de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov care și-a manifestat intenția de a-l primit. 
 
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, în tot județul Brașov sunt amenajate 20 de centre de vaccinare și vor fi vaccinate în jur de 8.200 de cadre medicale și personal auxiliar din spitale, care și-au manifestat intenția de a beneficia de imunizare în acest program. Dintre acestea în jur de 1.200 de persoane sunt de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. 
 
 

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, suspiciuni de fraudă și corupție în timpul pandemiei de COVID-19. Parchetul European investighează un contract de 1,5 milioane de euro

Procurorii europeni investighează un posibil caz de corupție și fraudă într-o achiziție de echipamente medicale din pandemie, cu percheziții în București, Brașov și Mureș.

Publicat

in

O anchetă de amploare coordonată de Parchetul European – biroul din Cluj-Napoca – scoate la iveală suspiciuni serioase de corupție și fraudă în achizițiile publice de echipamente medicale derulate în perioada pandemiei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Investigația vizează un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro, atribuit în 2021, în plină criză sanitară. Potrivit procurorilor europeni, există indicii că documentația de atribuire ar fi fost „ajustată” astfel încât să avantajeze o firmă anume, care ulterior a și câștigat licitația. În acest context, anchetatorii suspectează că reprezentanții companiei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru a se asigura că procedura de achiziție este organizată în favoarea lor. Mai mult, potrivit EPPO, citat de Mediafax, există bănuiala că unii dintre funcționarii implicați ar fi cerut și primit un comision de aproximativ 5% din valoarea contractului.

Percheziții la București, Brașov și Mureș

Săptămâna trecută, au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, unde au fost ridicate documente și echipamente electronice relevante pentru dosar.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate în investigarea criminalității economice, precum și al inspectoratelor județene de poliție din Brașov și Mureș.

Ancheta este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Trending