Ramai la curent!

Cotidian

Liberalizarea în energie: Consumatorii vor fi trecuți direct pe prețul concurențial, cel mai mic din ofertele actualilor furnizori, susţine ministrul Virgil Popescu

Publicat

in

Virgil Popescu, ministrul Energiei, acuză de abuz de poziție dominantă operatorii care au și statut de furnizori de ultimă instanță, fiind în același timp și distribuitori (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON). Ministrul spune că vrea să schimbe legislația astfel încât toți consumatorii care au fost în regim reglementat până la 1 ianuarie 2021 (n.red. cam 75% din consumatorii casnici) și care nu au încheiat contract pe piața liberă „să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual”. Adică, să nu mai fie trecuți automat pe serviciul universal, la preț mult mai mare decât pe piața liberă, așa cum se întâmplă acum.

Ulterior, consumatorul va avea posibilitatea să caute și să încheie ce contracte doresc, cu orice furnizor. Virgil Popescu spune că a discutat cu reprezentanții Consiliului Concurenței și este „perfect concurențială” o astfel de măsură.

A mai discutat și cu reprezentanții ANRE și îi lasă să se gândească până pe 15 ianuarie. 

Ei au o bază de 6 milioane de clienţi reglementat pentru care nu au plătit niciodată. Deci asta este evident, când s-a făcut privatizarea, distribuţiile au luat distribuţiile de energie electrică, nu au luat clienţii. Automat au preluat această bază de date, au preluat clienţii, nu au plătit niciodată pe ei, iar acum îi folosesc ca şi monopol. Ori asta nu poate să rămână aşa. Nu pot să am eu monopol de 6 milioane de clienţi pe care îi gestionez cum vreau şi dacă eu mâine spun că trec în regim concurenţial îi duc întâi prin serviciul universal care este mai scump: eu îl stabilesc că este mai scump cu 26%, la anumiţi furnizori cu 15%, cu 20% la alţii şi îi las pe aceşti 6 milioane să opteze într-o lună, două, trei„, a declarat Virgil Popescu marți, la Digi24, potrivit Agerpres. 

Acesta a spus că lasă ANRE să se mai gândească, dar după data de 15 ianuarie, în Guvern va fi modificată legea energiei electrice şi a gazelor naturale în privința liberalizării. 

Eu o să vin cu o propunere foarte clară: le-am spus-o astăzi celor de la ANRE. Am verificat-o cu Consiliul Concurentei, este perfect concurenţială: nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care este mai scump. Nu. Le ofer oamenilor să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual şi, dacă nu le convine, se pot schimba, dar nu îi duc în serviciul universal care este cel mai scump. Deci, furnizorii au o bază de date de clienţi, ştiu profilul clientului, ştiu cât consumă, au ofertele în concurenţial care sunt mult mai ieftine decât oferta în serviciul universal„, a spus ministrul. 

Acesta a precizat că Executivul face aceste modificări în condițiile în care ANRE nu intervine, chiar dacă are posibilitatea să facă acest lucru. 

Dacă ANRE nu face acest lucru, că poate să facă, şi să le spunem foarte clar tuturor furnizorilor care au baza de date la toţi clienţii din regim reglementat că prima opţiune a clientului este cel mai mic preţ din portofoliul vostru de oferte: ăsta îl oferiţi! Şi este cu mult mai mic decât serviciul universal. Şi cu ocazia asta se închide absolut totul. Nu trebuie să se mai ducă omul să facă coadă, să opteze. Poate ANRE să verifice dacă i-a oferit preţul şi automat poate să intervină şi să penalizeze furnizorul dacă l-a minţit şi are altă ofertă care este deja înregistrată acum, că aveţi în calculatorul de preţuri al ANRE cu toate ofertele. Ele au fost notificate către ANRE. Deci nu mai putem vorbi că se poate jongla cu ofertele„, a mai spus Virgil Popescu. 

Reamintim că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a emis ordine care ar putea favoriza furnizorii de ultimă instanță, adică ENEL, CEZ, Electrica, E.ON, în raport cu alți furnizori, în contextul liberalizării pieței energiei electrice. Teoretic, piața energiei s-a liberalizat de la 1 ianuarie 2021. Practic, reglementatorul intervine pe piață și prin tot felul de tertipuri creează avantaje acestor mari furnizori.

De altfel, conducerea ANRE s-a întâlnit cu reprezentanții operatorilor care sunt și furnizori de ultimă instanță (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON) înainte de a pune în dezbatere publică un ordin controversat care îi favorizează pe aceștia, potrivit informațiilor HotNews.ro.

Una dintre întâlniri a avut loc chiar luni, cu puțin timp înainte ca proiectul să fie publicat pe site-ul ANRE. La discuții nu au fost chemate toate părțile interesate, cum ar fi reprezentanții consumatorilor sau și alți furnizori în afară de cei patru.

Întrebați de HotNews.ro de ce nu au fost chemate toate părțile interesate, reprezentanții ANRE au spus că ordinul creează obligații doar pentru furnizorii de ultimă instanță, ceea ce nu este adevărat. Ordinul creează obligații și pentru ceilalți furnizori, însă partea controversată este că îi favorizează pe cei de ultimă instanță. Practic, ANRE permite prin legislație practici anticoncurențiale, unele prevederi părând a fi cu dedicație.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Cotidian

La 36 de ani de la Mineriadă, o expoziție cu documente desecretizate arată cum a fost privită în lume intervenția violentă din iunie 1990

La 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990, Ministerul Afacerilor Externe expune documente diplomatice desecretizate care arată cum au fost percepute în străinătate violențele din București. Dosarul Mineriadei rămâne și astăzi fără o soluție definitivă.

Publicat

in

Au trecut 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai controversate și violente episoade din România postcomunistă. Cu această ocazie, Ministerul Afacerilor Externe prezintă publicului, în premieră, într-un eveniment public sub forma unei expoziții, documente diplomatice și fotografii de arhivă care arată cum au fost percepute în străinătate evenimentele care au zguduit Bucureștiul la doar câteva luni după Revoluție.

Expoziția este organizată după declasificarea unor documente emise de Ministerul Afacerilor Externe în cursul anului 1990, în baza unei hotărâri de Guvern adoptate în luna mai.

„Am avut ocazia de a studia documentele, în contextul pregătirii lor pentru a fi prezentate în cadrul expoziției. Încercările autorităților din epocă de a justifica intervențiile brutale împotriva protestatarilor și populației din Capitală au fost respinse, mediul politic internațional susținând cu hotărâre revenirea la un cadru al dialogului democratic, ca singur garant al dezvoltării unei societăți libere și prospere”, a declarat șefa interimară a diplomației române, Oana Țoiu, pe pagina de socializare a MAE.

Protestul care a transformat Piața Universității într-un simbol

Evenimentele care aveau să fie cunoscute ulterior sub numele de Mineriada din iunie 1990 au început, de fapt, pe 22 aprilie, când în Piața Universității s-a format unul dintre cele mai ample proteste civice din perioada de după căderea regimului comunist.

Participanții cereau aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea interzicerea accesului în funcții publice pentru foști activiști comuniști și cadre ale Securității. Manifestanții au numit zona „liberă de neocomunism”, în timp ce președintele de atunci, Ion Iliescu, i-a catalogat drept „golani”.

Cum au degenerat evenimentele din 13 iunie 1990

În dimineața zilei de 13 iunie, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea Pieței Universității. Operațiunea a fost urmată de confruntări violente în centrul Capitalei. Au fost atacate și incendiate mai multe instituții, printre care sediul Poliției Capitalei, Ministerul de Interne și Televiziunea Română.

A doua zi, pe 14 iunie, mii de mineri din Valea Jiului au ajuns în București și au fost direcționați către principalele puncte considerate focare ale protestului: Piața Universității, Universitatea București, Institutul de Arhitectură, sedii ale partidelor de opoziție și redacții critice la adresa puterii.

La Universitatea din București și în Institutul de Arhitectură, minerii au lovit studenți și alte persoane aflate în clădiri, au devastat spații și au distrus bunuri. Alte grupuri au mers la sediile partidelor de opoziție, inclusiv PNȚCD și PNL, precum și la redacții considerate critice față de Frontul Salvării Naționale.

Au urmat agresiuni asupra protestatarilor, studenților, jurnaliștilor și trecătorilor, precum și numeroase arestări și rețineri.

Pe 15 iunie, minerii veniți din Valea Jiului la chemarea șefului statului de atunci, au fost adunați la Romexpo, unde au fost întâmpinați de președintele Ion Iliescu, care le-a mulțumit public pentru intervențiile în forță din București.

Ce dezvăluie documentele desecretizate ale MAE

Noua expoziție organizată de Ministerul Afacerilor Externe oferă acum o perspectivă mai puțin cunoscută asupra acelor zile.

Vizitatorii pot consulta instrucțiuni transmise de centrala MAE către ambasadele României, rapoarte diplomatice și telegrame primite din capitale occidentale, documente care surprind reacțiile internaționale după imaginile violente difuzate din București.

Potrivit MAE, documentele evidențiază îngrijorarea exprimată de partenerii externi ai României față de evoluțiile politice din țară și față de viitorul procesului democratic aflat atunci la început. De asemenea, se poate vedea că presa internațională a relatat pe larg evenimentele, iar în mai multe state occidentale au avut loc și manifestații de solidaritate cu victimele violențelor.

O rană deschisă a istoriei recente

Mineriada din iunie 1990 rămâne unul dintre cele mai disputate momente ale tranziției postcomuniste. Potrivit datelor oficiale, patru persoane au fost împușcate și au murit atunci, peste 1.388 au fost rănite, iar aproximativ 1.250 de persoane au fost ridicate de pe stradă și duse în spații de detenție.

La 36 de ani de la evenimente, Dosarul Mineriadei nu are nici astăzi o soluție definitivă, iar responsabilitățile pentru violențele din acele zile continuă să fie analizate în instanță și în spațiul public.

Expoziția dedicată evenimentelor din iunie 1990 poate fi vizitată în acest weekend, între orele 11.30 și 19.30, la sediul Biroului de Informare al Ministerului Afacerilor Externe de pe Calea Victoriei nr. 88 din București.

Citește mai departe

Cotidian

Râșnovul nu va mai avea păcănele în câteva luni. Operatorii au început să scoată aparatele din funcțiune

Publicat

in

Operatorii din domeniul jocurilor de noroc din Râșnov au început să scoată din funcține aparatele din oraș. Astfel, potrivit primarului orașului Râșnov, Horia Motrescu, din 80 de aparate existente în luna februarie – când au început demersurile privind interzicerea jocurilor de noroc în localitate – 26 au fost scoase din uz.

„De la 80 de aparate existente în luna februarie, am ajuns la 54 în prezent. Retragerea lor continuă etapizat: o parte deja au fost scoase din exploatare, iar restul vor dispărea complet până la final de noiembrie”, a precizat Horia Motrescu.

Proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în oraș a fost anunțat de autoritățile locale în luna februarie și a fost aprobat de Consiliu Local Râșnov după ce proiectul a trecut prin etapa transparenței decizionale.

Hotărâre a fost aprobată după ce Guvernul României a adoptat o ordonanţă ce le primăriilor posibilitatea de a  aproba sau de a interzice desfăşurarea jocurilor de noroc, pentru că operatorii vor fi obligaţi să obţină de la autoritățile locale o autorizaţie anuală de funcţionare.

Citește mai departe

Trending