Primăria a suspendat tăierile de arbori din municipiul Brașov. Specialiștii de la Pro Park vor evalua fiecare copac de pe „lista neagră”

Fiecare arbore din Brașov propus spre tăiere va fi evaluat atât de specialiștii Primăriei, cât și de cei ai unui ONG, respectiv Fundația Pro Park (care are expertiză în domeniul forestier și al protecției mediului). 

Parteneriatul între municipalitate și fundația amintită a fost anunțat vineri, de primarul Brașovului și reprezentantul Pro Park, Tibi Chiricheș. 

„Există unele decizii contestate în ultima vreme de cetățeni, chiar eu am pus în trecut astfel de întrebări. Primăria se confruntă cu o problemă de credibilitate, de aceea ar trebui să deschidem o colaborare și comunicare cu societatea civilă”, a motivat primarul Brașovului. 

Acesta a explicat că în acest moment, decizia de tăiere este luată în baza unui raport întocmit de către cei doi inspectori de la „Spații Verzi”, iar opinia reprezentantului Primăriei Brașov este că acest raportul are nevoie de o opinie suplimentară, pe care o va da Pro Park, în mod voluntar. 

De altfel, după ce au fost tăiați molizii de la Casa Armatei, Coliban a declarat că „am oprit intervențiile până Pro Park face propria evaluare și estimăm că acest demers se va încheia în 0 februarie”. Ba mai mult, primarul a spus că în paralel, va avea loc un training cu oamenii din Primărie, astfel încât să aibă cunoștințele cele mai noi despre peisagistică. 

De cealaltă parte, Tibi Chiricheș a anunțat a precizat că va fi evaluat fiecare arbore, apoi, pentru fiecare caz în parte se vor propune soluțiile. „Până acum evaluarea se făcea doar din punct de vedere horticol și al siguranței cetățeanului. Noi vom introduce noi criterii de evaluare, printre care valoarea simbolică și ecologică a arborilor”, a explicat Chiricheș. 

Reprezentantul Pro Park a mai spus că, în situația în care va recomanda tăierea unui arbore, va propune și soluții de plantare, în special a unor specii autohtone. 

1 Trackback / Pingback

  1. Primăria a suspendat tăierile de arbori din municipiul Brașov. Specialiștii de la Pro Park vor evalua fiecare copac de pe „lista neagră” – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.