Ramai la curent!

Cotidian

CJSU Braşov face recomandări agenţilor economici, după ce incidenţa COVID a crescut la peste 3/1000 în judeţ

Publicat

in

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat, luni, o hotărâre prin care face o serie de recomandări agenţilor economici pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2, în condiţiile în care rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 este peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, luni fiind de 3,06.

Judeţul Braşov a trecut pragul de 3 cazuri la mia de locuitori în data de 3 martie, luni fiind prima zi în care indicele cumulat COVID-19 a fost în scădere faţă de ziua anterioară (duminică fiind de 3,25/1.000).

Astfel, CJSU recomandă firmelor decalarea programului de lucru pe schimburi şi, acolo unde este posibil, organizarea activităţilor prin telemuncă; suplimentarea numărului autovehiculelor de transport al angajaţilor (acolo unde este cazul) astfel încât să nu se creeze aglomerări de persoane în timpul transportului de la domiciliul la locul de muncă şi invers.

Centrelor comerciale din judeţ se recomandă organizarea fluxului intrare-ieşire astfel încât acesta să fie realizat pe două sensuri bine delimitate, cu păstrarea distanţei de minim 1 metru între persoane; limitarea numărului de persoane în spaţiile interioare astfel încât să nu se creeze aglomerări; efectuarea cu rigurozitate a triajului epidemiologic – atât prin termoscanare, cât şi observaţional – la intrarea în centrul comercial şi a verificărilor privind respectarea „cu stricteţe” a măsurilor legale dispuse privind prevenirea şi combaterea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, în special în ceea ce priveşte purtarea corectă a măştii de protecţie; folosirea mai multor case de marcat, iar acolo unde este posibil, între acestea să existe o distanţă corespunzătoare, pentru a se evita aglomerările de persoane.

Totodată, se recomandă operatorilor economici din domeniul transporturilor de persoane folosirea mai multor mijloace de transport în vederea reducerii densităţii de călători.

De asemenea, CJSU recomandă unităţilor sanitare respectarea cu stricteţe a măsurilor legale dispuse privind prevenirea şi combaterea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 de către toţi angajaţii, precum şi efectuarea în mod constant de verificări în acest sens. 

„Instituţiile abilitate pentru efectuarea de verificări în ceea ce priveşte respectarea măsurilor privind prevenirea şi combaterea COVID-19 vor proceda la intensificarea acţiunilor de control în judeţul Braşov”, mai prevede hotărârea CJSU.

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Trending