Ramai la curent!

Cotidian

Când vor fi primele zboruri de pe aeroportul de la Ghimbav? Efect de domino după rezilierea contractului cu Construcţii SA Sibiu

Publicat

in

Rezilierea contractului cu SC Construcții SA Sibiu pentru realizarea celor 9 obiecte de pe Internațional Ghimbav (printre care clădirea energetică, gospodărirea de apă și unele drumuri), a avut un efect de domino asupra întregului proiect, au explicat miercuri reprezentanții Consiliului Județean Brașov. 

Practic, în ultimul an, reprezentanții Consiliului Județean Brașov anunța că din acest an s-ar putea zbura de pe aeroportul de la Ghimbav și spuneau cu progresul proiectului este în grafic. Nu a fost chiar așa, pentru că din anul 2019, când a semnat contractul de lucrări cu firma sibiană, administrația județeană a avut probleme cu acest constructor, însă aceste informații au fost făcute publice abia în ultimele zile. 

De altfel, miercuri, într-o conferință de presă, abia după ce au fost întrebați când vor fi primele curse aeriene pe Internațional Brașov, reprezentanții Consiliului Județean Brașov au dat de înțeles că totul depinde de finalizarea la cele 9 obiecte, iar primele avioane comerciale care vor putea folosi Aeroportul Brașov vor fi de mici dimensiuni. 

Mai exact, șeful Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, Alexandru Anghel, a declarat că, tehnic, este posibil ca după finalizarea lucrărilor la cele nouă obiecte este posibil să se zboare de pe aeroport. 

„Avioanele de mici dimensiuni, care operează cu viteză mică pot zbura vizual (fără a avea nevoie de servicii de dirijare a traficului aerian – n.r.), până reușim să construim turnul și să montăm și să calibrăm echipamentele. Planul ar fi să avem aviație generală, poate niște zboruri de București, pentru care nu ar fi nevoie de echipamente. Apoi, ar trebui să trecem pe zborurile instrumentale, ceea ce ar însemna să avem echipamentele instalate la sol”, a declarat Anghel.

Cursele internaționale ar punea începe în vara anului viitor, după 1 aprilie, când se intră în programul de vară, este estimarea reprezentantului administrației județene. 

Nici terminalul terminalul nu poate fi recepționat, nici ISU nu dă autorizație

Reprezentantul Consiliului Județean a mai spus că întârzierea lucrărilor la cele nouă obiecte afectează și alte obiective de pe aeroport, la care se lucrează în prezent. Mai exact, Anghel a declarat că recepția terminalului și a balizajului nu se poate face decât în momentul în care sunt gata cele nouă obiecte. De exemplu, a argumentat Anghel, balizajul nu poate fi verificat, pentru că nu este gata clădirea energetică (inclusă în lista de lucrări pentru Construcții SA Sibiu). 

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat: 

 „Am avut inclusiv adrese de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU – n.r.) că nu vor semna documente decât în momentul în care vor fi gata și aceste nouă obiecte. Din păcate, acest contract este finalizat în proporție de 11,39%. Toate aceste lucrări, nefiind executate, ne pun în pericol celelalte două investiții de la aeroport”.

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Iuli

    15/04/2021 at 10:15

    Halal aeroport ,nu stiu cum se face ,in acest oras totul e minimalist: aeroport mic ,sala opera mica ,filarmonica are sala destul de mica ,poate daca am fi si noi mai mici ,sa vina altii cu idei mai marete!!!

  2. Petre

    15/04/2021 at 13:23

    Dupa cum era de asteptat. Domnul Vestea stia de cand a semnat contractul ca aceasta firma este cu probleme (vezi zeci de articole pe aceasta tema).
    A preferat insa sa mearga inainte cu ei ca sa aiba pe cine da vina ca nu-si respecta promisiunile.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending