Ramai la curent!

Fapt divers

Un director al unei multinaţionale fast-food din Brașov a fost arestat pentru trafc de minore şi de persoane. Recruta fete venite să se angajeze la restaurant şi le trimitea să se prostitueze

Publicat

in

Un bărbat din Brasov, aparent director al unui lanț fast-food internaţional foarte cunoscut, este acuzat de trafic de minori și de persoane. Bărbatul de 34 de ani profita de funcția deținută, promitea victimelor un loc de muncă în cadrul companiei și astfel reușea să racoleze tinere, pe care ulterior le obliga să se prostitueze.

Fetele erau recrutate prin intermediul unor anunțuri de angajare. Acestea proveneau din familii defavorizate, își doreau să se angajeze și erau dispuse să facă orice sacrificiu pentru a primi un loc de muncă. Bărbatul a fost arestat pe 2 august, la dosarul lui fiind menționate cinci victime, trei dintre ele minore. Ca să facă rost de clienți pentru tinere, directorul posta anunțuri pe site-uri de profil, iar după aceea încasa jumătate din profit.

„La începutul lunii aprilie 2021 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Brașov, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat în legătură faptul că o persoană de sex masculin are preocupări pe linia traficului de minori și traficului de persoane. În acest sens a fost declinat un dosar penal către unitatea de parchet competentă respectiv DIICOT Serviciul Teritorial Brașov. Din actele de cercetare efectuate în cauză a rezultat faptul că persoana de sex masculin în vârstă de 34 de ani care a deținut o funcție de conducere în cadrul unei multinaționale, a recrutat personal de sex feminin prin intermediul anunțurilor postate pe site-uri dar și în legătură cu diferite interviuri de angajare care au fost susținute de mai multe tinere. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vizată a racolat trei minore cu vârstele de 15, 16 și 17 ani în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției”, a declarat un oficial DIICOT.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

RO-ALERT. Urs în zonă locuită din Brașov

Locuitorii din Brașov au primit marți o alertă RO-ALERT după ce un urs a fost observat pe strada După Iniște. Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona și să nu se apropie de animal până la înlăturarea pericolului.

Publicat

in

Autoritățile din Brașov au emis marți un mesaj RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată pe strada După Iniște, în cartierul Șchei. Avertizarea a fost transmisă locuitorilor din apropiere pentru a preveni eventuale incidente și pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările în zonă și să rămână în locuințe până când pericolul va fi înlăturat.

Potrivit mesajului transmis prin sistemul RO-ALERT, cetățenii trebuie să păstreze distanța față de animal și să nu încerce sub nicio formă să îl fotografieze, să îl urmărească sau să îl hrănească. Astfel de comportamente pot provoca reacții imprevizibile și pot pune în pericol atât oamenii, cât și animalul. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a recomandat, de asemenea, proprietarilor de animale să își protejeze animalele din gospodărie, însă fără a se expune unor riscuri suplimentare.

Citește mai departe

Fapt divers

Operațiunea JUPITER: 207 percheziții și 77 de persoane vizate de audieri în cea mai amplă operațiune anti-fraudă a Poliției Române

Poliția Română și procurorii desfășoară marți 51 de acțiuni operative în cadrul operațiunii JUPITER 5. Sunt puse în executare 207 mandate de percheziție și 77 de mandate de aducere, în dosare care vizează de la evaziune fiscală și corupție până la trafic de arme, contrabandă și spălare de bani.

Publicat

in

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, efectuează, marți, 207 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, infracțiunilor la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic, în cadrul operațiunii Jupiter, condusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii „JUPITER 5”, în cursul zilei de astăzi, 9 iunie 2026, sunt desfăşurate 51 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 207 de mandate de percheziţie domiciliară şi 77 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet din ţară, valoarea prejudiciului identificat fiind de 23.544.078 lei.”, informează IGPR, potrivit unui comunicat de presă.

Sunt investigate infracţiuni economico-financiare, fapte de corupţie, infracţiuni silvice, infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor, înşelăciune, spălarea banilor, camătă, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, abuz în serviciu, punere în circulaţie de produse contrafăcute şi obţinere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, şantaj, infracţiuni la regimul jocurilor de noroc, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, braconaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

Activităţile procedurale au ca obiect ridicarea de înscrisuri, a sistemelor informatice, precum şi a mediilor de stocare a datelor, în vederea identificării şi conservării datelor relevante pentru fiecare cauză. De asemenea, sunt vizate bunurile susceptibile a proveni din activităţi infracţionale ori deţinute fără drept, precum şi orice alte mijloace de probă necesare stabilirii situaţiei de fapt şi dovedirii complete a mecanismului infracţional.

În paralel, vor fi dispuse măsuri preventive și vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, conturilor bancare şi altor valori patrimoniale, în scopul garantării recuperării prejudiciilor produse prin faptele cercetate, precum şi al asigurării executării măsurilor de siguranţă a confiscării speciale sau, după caz, a confiscării extinse.

„Operaţiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalităţii la nivel naţional prin acţiuni coordonate între Ministerul Public şi Poliţia Română, constând în identificarea şi destructurarea grupărilor infracţionale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional. Prin intervenţii operative simultane pe întreg teritoriul ţării, se urmăreşte întărirea siguranţei cetăţenilor, protejarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de legalitate şi încredere în aplicarea legii la nivelul întregii societăţi”, precizează IGPR.

Reamintim că Operațiunea JUPITER a vizat și o firmă din județul Brașov, pentru o fraudă cu fonduri prin Programul Start-Up Nation. Polițiștii au efectuat ieri cinci percheziții domiciliare în acest dosar.

Citește mai departe

Fapt divers

Turistă de 18 ani, atacată de urs pe Transfăgărășan. Tânăra a ajuns la spital cu răni la picior

Publicat

in

O turistă în vârstă de 18 ani, din Ucraina, a fost atacată de un urs pe Transfăgărășan, în zona localității Arefu. Tânăra a suferit răni la un picior și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

Incidentul a avut loc în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:30. Primii care au intervenit au fost jandarmii montani, care i-au acordat femeii primul ajutor. Pentru că aceasta nu vorbea limba engleză, jandarmii nu au reuşit să afle de la ea cum anume s-a petrecut incidentul.

Ei bănuiesc însă că tânăra ar fi ieșit din mașină și ar fi încercat să hrănească ursul, deși la primele declarații ea ar fi încercat să spună că, de fapt, ursul s-a năpustit asupra mașinii care avea geamul lăsat.

La scurt timp, în zonă a ajuns un echipaj SMURD care a constatat că turista are plăgi muşcate la piciorul drept.

Citește mai departe

Trending