Erorile Electrica nu se opresc: 42.000 de lei pe factura la curent, pentru o femeie de 78 de ani din Codlea

O femeie din Codlea a primit zilele trecute o factură la curent electric cu o sumă gigantică reprezentând contravaloarea consumului la apartamentul său: 42.000 de lei. Ea spune că nici nu stă tot anul în România. 

„De când am primit aceste facturi, mi-a crescut tensiunea foarte mult, nu mai am somn şi îmi vine să plâng mereu! Plâng şi pe stradă! Am fost la sediul Electrica din Codlea şi mi-a zis că nu are ce să facă, să plătesc şi apoi mai vedem. Eu stau 6 luni în România şi când stau în România, stau şi la fata mea. Eu am 78 de ani şi am un apartament cu două camere, 4 becuri led, un frigider şi o maşină de spălat. Stau singuă! Nu ştiu ce să mai fac! Cei de la curent au zis să o plătesc. De unde atâţia bani?”, a spus femeia din Codlea, pentru observatornews.ro. 

În ultima perioadă s-au înmulţit erorile la facturile de curent. Săptămâna trecută, un bărbat din Ghimbav a primit o factură de  44.075 lei regularizare pe motiv că ar fi consumat suplimentar în perioada 11.07-06.09.2021 nu mai puțin de 62.468 kwh. El avea toate facturile achitat, la zi, iar ultima care venise avea o valoare de numai 3.52 lei. 

 La sfârşitul lunii august, în Alba, două familii au primit facturi de 11.ooo, respectiv 27.000 de lei la energie electrică. Atunci Compania Electrica Furnizare a invocat o anomalie a sistemului informatic şi a luat decizia de a storna factura până la clarificarea modului de funcționare a întregului lanț de facturare, inclusiv a contorului de la locul de consum în cauză.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.