Ramai la curent!

Stiri Brasov

Rigoletto vă invită în sala Operei Brașov! Accesul în sală doar cu „certificatul verde”

Publicat

in

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, braşovenii sunt invitaţi la spectacolul cu opera „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi. Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Deși Verdi a ținut să fie secretă pe toată perioada repetițiilor, celebra arie „La donna è mobile” din actul al treilea, a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!

 

„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere. Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat. Povestea tragică se centrează pe licențiosul duce de Mantova, pe Rigoletto și pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui și lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgostește de duce și își sacrifică viața pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajați de tatăl ei.

Montarea de la Opera Brașov îi aparține regizorului italian Matteo Mazzoni, cel care dezvăluie doar câteva dintre subterfugiile la care a apelat: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din orașul Mantova, cu natura și clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Michelangelo, Giulio Romano, apelarea la tehnici moderne cum ar fi bodypainting-ul – realizat de Giusy Campolungo (campioană europeană și vicecampioană mondială la bodypainting) și Lucia Postacchini din Italia, dar și prin introducerea unui personaj surpriză. 

În distribuție, îi veți urmări pe artiștii:

  • Rigoletto – Lucian Petrean (Opera Națională București),
  • Gilda – Nicoleta Chirilă,
  • Ducele de Mantova – Liviu Iftene,
  • Sparafucile – Dan Popescu,
  • Maddalena – Asineta Răducan,
  • Giovanna – Cristina Roșu,
  • Contele de Monterone – Marian Rește,
  • Marullo – Valentin Marele (debut),
  • Borsa – Cristian Dicu,
  • Contele de Ceprano – Lorand Cristian,
  • Contesa de Ceprano – Simona Manole,
  • Pajul – Alina Ichim;
  • balerinele Meda Enăcache, Nicoleta Sasu-Galian, Diana Drăgan,
  • Eva – Emilia Mirea,
  • figurație extraordinară – Victor Panțuru și copiii: Anastasia Cazacu Gherman, Iulia Gîrban Maksai.

Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală a acestui spectacol îi aparține maestrului Mircea Holiartoc. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie și regie scenă: Silvia Papadopoulos.

 

 

Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral). Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10. 

Acces la Operă numai cu certificat verde – pentru vaccinaţi, persoane cu test COVID negativ şi persoane trecute prin boală

În condiţiile în care incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 3/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.

Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.

Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Stiri Brasov

Consilier de la DSVSA Brașov, trimis în judecată pentru luare de mită. El a autorizat „contra – cost” vehiculele unor agenți economici

Publicat

in

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Inspectoratului Poliției Județului  Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, a anunțat că a finalizat cercetările și a dispus trimitere în judecată a doi inculpați cercetați pentru luare de mită, fals intelectual, complicitate la luare de mită.

„Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Mită  de la 700 lei la 4.235 lei

Conform procurorilor,  în perioada august 2024 – ianuarie 2026, unul dintre inculpați, consilier în cadrul Diecției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a luat mită 4.000 lei, 900 lei, 4.235 lei, 2.000 lei, 3.000 lei, 1.500 lei, 1.500 lei și 700 lei de la opt agenți economici din municipiul Brașov și din stațiunea Poiana Brașov pentru obținerea documentului de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor și pentru autorizarea sanitar-veterinară a unor vehicule.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026, primul inculpat a fost ajutat de un alt inculpat (persoană fără calitate specială) să ia mită sumele de 4.000 lei și 900 lei, cel de-al doilea inculpat fiind cel care s-a întâlnit cu mituitorii și a primit sumele de bani.

„În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale, confiscării extinse ori pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare asupra sumelor de 46.860 lei, 950 euro, 82 dolari americani aparținând inculpatului – consilier în cadrul DSVSA Brașov”, a mai comunicat  Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Trending