15 zile libere în 2022. O parte dintre ele vor pica în weekend

În 2022, salariații din România vor avea dreptul la 15 zile libere, cu sărbătorile legale, conform Codului Muncii. 9 vor pica în timpul săptămânii, astfel că nu se va lucra, iar restul de şase vor fi în zile de weekend

Primele zile libere din an, 1 și 2 ianuarie, sunt şi primele care pică în weekend.

Ca în fiecare an, Paștele și Rusaliile au câte două zile libere, dintre care prima este duminica. Ne putem aștepta ca Guvernul să stabilească și alte zile libere suplimentare pentru a se crea punți între unele sărbători legale și weekend. Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale (Crăciun, Paşte, Rusalii). 

Cele 15 zile de sărbătoare, care oficial sunt şi libere, sunt:

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  •  24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  •  22 aprilie (Vinerea Mare):
  •  24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  •  1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  •  1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
  •  12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  •  15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
  •  30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  •  1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  •  25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

Cum este în alte ţări?

În alte state europene, angajații au ceva mai puţine zile libere, cu ocazia sărbătorilor legale. De exemplu, în Spania, în 2022 vor fi 12 zile libere legale anul viitor, din care opt vor fi organizate în comun în toată țara, iar pentru celelalte patru, comunitățile autonome pot decide dacă le includ sau nu în calendarele lor.

În Germania sunt doar nouă zile de sărbătoare legală, iar  landurile decid dacă mai stabilesc alte zile libere în plus.

În Franța sunt 11 sărbători legale, repartizate pe tot parcursul anului. Guvernate de codul muncii, aceste zile nu sunt toate nelucrătoare. Doar 1 mai, Ziua Muncii, este obligatoriu nelucrătoare pentru toți angajații cu excepția anumitor sectoare precum spitalele sau transportul public.

În Regatul Unit vor fi  opt sărbători naţionale legale, la care se adaugă în 2022, două zile libere în iunie, cu ocazia jubileului de platină al Reginei Elisabeta. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.