Ramai la curent!

Cotidian

După vizita în Franța, Allen Coliban vrea la Brașov grădini de zarzavat în jurul blocului, recreație în iarbă și bucătărie unică pentru toate școlile. Cât de realiste sunt planurile?

Publicat

in

Primarul Brașovului, Allen Coliban s-a întors din vizita oficială făcută în orașul francez Tours cu multe „modele de bună practică”, pe care le-ar dori implementate în Brașov: grădini urbane (cu zarzavaturi), recreație în iarbă, o bucătărie unică pentru școli sau concurs de plantat arbori. 

Mai exact, printr-un comunicat de presă, primarul Brașovului, Allen Coliban, a precizat că în orașul înfrățit Tours a avut discuții despre gestionarea și dezvoltarea zonelor verzi. 

„Legat de strategia verde și de ceea ce la Tours se numește «Natura în oraș» – un plan pe cinci axe care implică și comunitatea în mod direct – mi-au plăcut câteva proiecte, mai ales amenajarea de grădini urbane în spații dintre blocuri. Aceste spații publice care până nu de mult erau spații verzi au fost transformate, cu implicarea peisagiștilor și experților din Primărie, în grădini urbane care produc, pe 300 de metri pătrați, aproximativ 800 de kilograme de zarzavaturi și de legume în fiecare an, legume care le sunt oferite cetățenilor din zonă. Totodată, aceste grădini au un rol educativ, propunându-și să implice cetățenii și să îi învețe pe cei mai tineri despre natură și despre felul în care pot să facă grădinărit. O idee similară este și cea legată de livezi urbane, tot în zonele dens locuite, care înseamnă amenajarea spațiului verde cu pomi fructiferi și corelarea planurilor de amenajare cu specificul zonei și cu doleanțele cetățenilor”, a declarat Coliban. 

Practic, dacă această propunere va fi aplicată, Brașovul se va întoarce la situația din urmă cu mulți ani, când, pe fiecare petec de pământ din jurul blocului erau cultivate zarzavaturi nu flori sau alte plante decorative și, nu de puține ori, vecinii se certau dacă se punea problema împărțirii straturilor de lângă bloc sau se acuzau de „furt”.

În ceea ce privește pomii fructiferi, aceștia sunt și acum în jurul blocurilor, în special corcoduși, ale căror fructe poate reprezenta materie primă pentru producția de spirtoase în apartament. 

Din orașul francez, primarul a venit și cu ideea organizării unor concursuri de plantat. Ba mai mult, el a lansat ideea ca între cele două localități să se desfășoare o competiție de plantat arbori. 

Masa caldă pentru elevi, preparată într-o bucătărie unică 

În orașul francez, primarul Brașovului a constatat că există o bucătărie în care se prepară meniuri calde pentru toți elevii din școli, dar și pentru alte categorii vulnerabile. Coliban a spus că ar dori ca acest model să fie preluat și de Primăria Brașov, asta, bineînțeles, după realizarea „tradiționalului studiu”. 

„Este o soluție pe care cred că o putem analiza și replica și în contextul legislației românești, mai ales că avem nevoie de soluții pentru a oferi masă caldă în școli. Anul viitor vom avea bugetat un studiu în acest sens, astfel încât să găsim cea mai bună soluție pentru a oferi elevilor din Brașov o masă caldă”, a declarat primarul.

Despre masa caldă s-a mai discutat la nivelul municipalității brașovene, însă măsura a rămas la stadiul de plan, pentru că nu există, încă, un cadru legal, pentru derularea programului. 

Pe de altă parte, trebuie precizat că din acest an Primăria Brașov a preluat gestionarea programelor „Cornul și laptele” și „Fructe în școli”, însă nu a reușit nici până acum să încheie contracte cu furnizori, astfel că elevii din municipiul Brașov nu au primit produsele în acest an școlar. 

Tot pentru școli, primarul a venit cu ideea reamenajării curților școlilor, astfel încât, în acestea, elevii să poată ieși în „recreația în iarbă”

„Am stat de vorbă cu coordonatorii acestui departament (din primăria orașului francez – n.r.) și am găsit o idee foarte bună, aceea de recreație în iarbă, o idee de regândire a spațiului curții școlii astfel încât, pe lângă zonele pentru sport și pentru activități didactice, să existe și zone pentru recreere, zone înverzite, așa numitele «mini-păduri urbane», amenajate pe câțiva metri pătrați. Prin urmare acest demers mi s-a părut benefic mai ales prin felul în care el este condus – experții din primărie și peisagiștii stau de vorbă și au un dialog direct cu părinții și cu elevii, astfel încât, la final, forma în care este amenajată curtea școlii răspunde tuturor nevoilor identificate și semnalate de către elevi”, a declara primarul Brașovului. 

Pentru „recreația în iarbă”, Allen Coliban are în plan să introducă în Brașov un proiect-pilot. Totuși, este greu de crezut că elevii se vor putea relaxa în iarbă în cele câteva minute de pauză. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Trending