Linia metropolitană Brașov – Râșnov a revenit la traseul inițial. Modificări au apărut și pe liniile Brașov – Sânpetru

După câteva luni în care a avut traseul deviat din cauza lucrărilor la str. IL Caragiale, linia metropolitană 130 (Brașov – Râșnov) a revenit, din 13 decembrie, la traseul inițial. În aceste condiții a fost eliminată devierea de traseu de pe strada M. Eminescu, precum și stația de pe această stradă, urmând a fi deservite în schimb stațiile (pereche dus/întors) M. Viteazu, Primăria Veche și Biserică. Potrivit informațiilor RATBV, modificarea nu implică schimbări ale graficelor de circulație, tabelele orare urmând a fi afișate în cele trei perechi de stații nou-deservite.

Mai multe autobuze pe linia 410, traseu extins pentru linia 411  

Tot din 13 decembrie RATBV a suplimentat numărul de curse de pe traseul cu indicativul 410 (Rulmentul – Subcetate). Tot în Sânpetru a fost extins traseul liniei 411, între terminalul Rulmentul și ”Residence Capăt” (capătul străzii Galaxiei). Modificarea acestui traseu implică eliminarea stațiilor Constelației, Cap Sânpetru Residence și Jupiter (actualul capăt de traseu) și, respectiv, operaționalizarea stațiilor Galaxiei, Galaxiei 1 (pe ambele sensuri), Galaxiei 2 (spre residence Capăt) și Residence Capăt. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.