Connect with us

Cotidian

VIDEO Imaginile cu şcoala unde au fost montate uşi în loc de obloane la ferestre au devenit virale pe internet. Clădirea a fost modernizată cu fonduri guvernamentale

Published

on

Imagini cu şcoala din satul sucevean Ţibeni, comuna Satu Mare, în care se observă că îl loc de obliane, ferestrele au fost modernizate cu uși, au devenit virale pe internet.

Unitatea de învăţământ, având la ferestre uşi, cu clanţe pe ambele părţi, în loc de obloane, a fost recent reabilitată. Conform presei locale, lucrările de modernizare a clădirii unităţii didactice au fost finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cu o contribuţie mică de la bugetul local. 

Dorel loveşte din nou, de data asta în Suceava, la Ţibeni”, au scris internauţii care distribuie masiv imaginile în care se vede cum, la şcoala din satul Ţibeni, comuna Satu Mare, judeţul Suceava în loc de obloane au fost montate uşi din PVC care au clanţe atât pe interior, cât şi pe exterior, inclusiv cele de la etaj.

Mai mult, pentru a sta deschise, sunt legate cu sârmă sau prinse în perete în poziţia deschis. după cum relatează Newsbucovina.ro.

Proiectul de modernizare a cladirii a început din 2019 fiind finanţat prin PNDL în valoare de 2,29 de milioane de lei, cu o cofinanţare de la bugetul local de 330.000 de lei.

Conform jurnaliştilor locali, lucrările la şcoala unde obloanele au fost înlocuite cu uşi au fost realizate de o firmă locală, Comtransport, căreia primarul a ţinut să îi mulţumească, prin intermediul presei, pentru calitatea lucrărilor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Trending